Iohannis, refuză propunerea lui Leș. I-a prelungit mandatul lui Ciucă în fruntea Statului Major

Redactia | 28.12.2018

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit vineri pentru a stabili cine va fi noul şef al Statului Major.

Pe aceeași temă

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru 28 decembrie şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe ordinea de zi fiind solicitările ministrului Apărării privind unele schimbări în conducerea Armatei Române.

Președintele Klaus Iohannis a acuzat PSD de incompetență și a anunțat că a semnat prelungirea cu un an a mandatului actualului șef de Stat Major, Nicolae Ciucă.

„PSD nu este capabil să gestioneze problemele mari ale țării. Nu există o propunere valabilă pentru șeful Statului Major al Armatei”, a declarat președintele Klaus Iohannis, citat de Digi 24.

El a arătat că mandatul lui Nicolae Ciucă expiră la 31 decembrie, iar România nu poate rămâne fără un șef al Armatei. „Această situație generată de incompetența PSD trebuie rezolvată și am rezolvat-o după ședință”, a mai spus Klaus Iohannis anunțând că a semnat și a trimis spre publicare decretul prin care i se prelungește cu un an mandatul lui Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei.

Deși Gabriel Leș, ministrul apărării, a avut cuvinte de apreciere pentru Nicolae Ciucă, el anunțase că nu îi va prelungi mandatul și va propune pe altcineva pentru acest post.

În aprilie 2017, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, se arăta nemulțumit de Nicolae Ciucă. El a spus că nu i-a plăcut afirmaţia şefului Statului Major General, Nicolae Ciucă, potrivit căreia România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot, aşteptându-se de la general la „foarte multă rigoare”, având în vedere funcţia pe care o deţine. Liviu Dragnea explica atunci că nu au fost încă finalizate procedurile parlamentare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22