Iohannis: Respectul pentru România se clădeşte şi pe aprecierea internaţională a culturii

E.b. | 15.01.2017

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, duminică, pe Facebook, de Ziua Culturii Naţionale, că respectul pentru România se clădeşte în bună măsură pe aprecierea internaţională a culturii şi artiştilor ei, susţinând că patrimoniul nostru cultural continuă să fie cel mai elocvent şi reprezentativ act de identitate al naţiunii române.

Pe aceeași temă

 
 

M-am simţit onorat de fiecare dată când am avut ocazia ca, în numele românilor, să acord cele mai înalte distincţii celor care şi-au dedicat întreaga viaţă creaţiei culturale. Operele lor ne-au bucurat inimile şi ne-au îmbogăţit spiritual. În lume, respectul pentru ţara noastră se clădeşte în bună măsură pe aprecierea internaţională a culturii şi artiştilor ei. Patrimoniul nostru cultural continuă să fie cel mai elocvent şi reprezentativ act de identitate al naţiunii române, a scris, pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis.

 

Mesajul este în însoţit de un slide de fotografii care-l înfăţişează pe preşedintele Iohannis participând la o serie de evenimente culturale, de la festivaluri organizate sub patronul Preşedinţiei sau de la decorarea unor personalităţi ale vieţii culturale, precum filosoful Mihai Şora, istoricul Neagu Djuvara, actorul Florin Piersic sau membrii formaţiei Cargo.

 

Imaginile se derulează pe fundalul sonor al ”Rapsodiei Române”, a lui George Enescu.


Pe 15 ianuarie se celebrează Ziua Culturii Române, odată cu aniversarea naşterii poetului Mihai Eminescu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22