Pe aceeași temă
"Ca parte a celei mai puternice şi eficiente Alianţe de apărare colectivă din istorie, România are în NATO, de un deceniu şi jumătate, cea mai solidă garanţie de securitate a sa. La mulţi ani, NATO! La mulţi ani, România!", a transmis Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, şeful statului a precizat că Ziua NATO reprezintă, pentru România, un moment special, cu o dublă semnificaţie.
"Aniversăm 69 de ani de la semnarea, la 4 aprilie 1949, a Tratatului de la Washington, actul de înfiinţare a Alianţei Nord-Atlantice şi, totodată, 14 ani de la aderarea, în martie 2004, la cea mai puternică Alianţă politico-militară din istorie. Vocaţia pro-occidentală a ţării noastre a primit, la acel moment, o confirmare fără echivoc. România a devenit oficial membru cu drepturi depline în cadrul familiei de naţiuni care îşi ghidează prezentul şi construiesc viitorul pe baza valorilor libertăţii, democraţiei şi statului de drept, precum şi a intereselor de securitate şi apărare comune", a declarat Iohannis.
Potrivit lui Iohannis, NATO a dovedit, de-a lungul timpului, că are capacitatea de a se adapta şi de a evolua, "caracteristici esenţiale pentru o organizaţie care acum se confruntă cu ameninţări multiple, aflate într-o continuă dinamică".
"Ca reacţie la schimbările mediului de securitate internaţional, în anul 2014, la Summitul NATO din Ţara Galilor, au fost decise măsuri de întărire a capacităţii operaţionale a Alianţei. Doi ani mai târziu, la Summitul NATO de la Varşovia, s-a conturat necesitatea de a continua adaptarea Alianţei, efortul central fiind constituit de consolidarea posturii de descurajare şi apărare. S-a decis atunci proiectarea unei prezenţe înaintate a NATO pe Flancul Estic, concentrată în România şi regiunea Mării Negre, pe dimensiunea sudică a flancului, respectiv în Polonia şi ţările baltice, pe dimensiunea nordică", a spus Iohannis.
De asemenea, şeful statului a precizat că România a fost şi este în continuare parte activă a acestor demersuri, ca "aliat responsabil şi de încredere".
"Am înfiinţat Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova, structură NATO care şi-a dovedit deja eficienţa în exerciţii multinaţionale de amploare anul trecut, şi participăm cu militari în Polonia, în cadrul grupului de luptă condus de Statele Unite ale Americii. Ţara noastră a devenit un pilon de stabilitate regional, iar pentru a ne consolida acest statut este nevoie ca procesul de adaptare permanentă să continue. Suntem şi rămânem angajaţi alături de aliaţii noştri în teatrele de operaţii, cum este cel din Afganistan, precum şi în structurile de comandă şi în centrele de pregătire ale Alianţei, iar contribuţiile noastre sunt foarte apreciate", a arătat Iohannis.
El a mai spus că ţara noastră va continua să îşi respecte angajamentele privind alocarea celor 2% din PIB sectorului Apărării.
"România va continua să îşi respecte angajamentele privind alocarea celor 2% din PIB sectorului Apărării şi dezvoltarea de capabilităţi, precum şi contribuţia naţională la misiuni, operaţii şi activităţi, conform dezideratului aliat de împărţire echitabilă a responsabilităţilor ('Burden sharing'). Aceste angajamente şi eforturi sunt în interesul direct al României, care este astfel mai bine apărată, dar reprezintă şi o contribuţie valoroasă la întărirea relaţiei transatlantice", a spus Iohannis.
Totodată, şeful statului a arătat că Summitul NATO, care se va desfăşura anul acesta la Bruxelles, va fi un nou reper important în procesul de adaptare a Alianţei la provocările şi ameninţările actuale de securitate.
"După progresele înregistrate în implementarea măsurilor agreate la Varşovia pentru Flancul Estic, următorul pas firesc îl constituie asigurarea coerenţei măsurilor aliate pe acest Flanc, de la Marea Baltică la Marea Neagră, în cadrul posturii de descurajare şi apărare a NATO. Cu acest prilej, România va susţine cu tărie sporirea, în continuare, a rolului NATO în combaterea terorismului, dar şi dezvoltarea cooperării între NATO şi Uniunea Europeană, în deplină complementaritate. Conjugarea efortului celor două organizaţii în domenii de interes comun va conduce fără îndoială la creşterea securităţii europene şi euroatlantice", a mai afirmat Iohannis.