Pe aceeași temă
Campania de vaccinare merge bine, maratoanele de vaccinare au fost un succes, însă vaccinul trebuie adus mai aproape de oameni, iar primarii trebuie să se implice indiferent de culoarea politică, spune președintele Klaus Iohannis, cu mai puțin de două săptămâni înaintea datei de 1 iunie, până la care autoritățile au stabilit targetul de a vaccina 5 milioane de oameni.
Principalele declarații ale lui Iohannis
Este evident - campania de vaccinare merge bine, dar trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni
De vaccinare depinde deschiderea tuturor sectoarelor economice
Primarii, indiferent de culoare politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare
Mai intens în zona rurală. Oamenii trebuie să fie informați, să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor că este bine să se vaccineze
Riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne ridicat
Deciziile în educație, în această perioadă, s-au luat pe baza unor scenarii legate de rata de infectare
Ne aflăm aproape de momentul în care majoritatea elevilor pot relua orele în format fizic
Ne dorim să rămână neschimbat până la finalul anului școlar
Evenimente culturale - e imperativ să găsim soluții, e evident rolul culturii în revenirea la normalitate
Mă bucur că sunt proiecte foarte bune pregătite și sunt foarte convins că în săptămânile următoare campania de vaccinare va primi noi forme atractive și sper că îi vom putea convinge pe majoritatea românilor să se vaccineze