Iohannis: Slabe șanse pentru alegerea primarilor în două tururi și să avem alegeri anticipate

Laurentiu Gheorghe | 20.12.2019

Klaus Iohannis a declarat vineri într-o întâlnire informală cu jurnaliștii că nu trebuie să ne facem iluzii că primarii vor fi aleși în două tururi de scrutin iar scenariul anticipatelor are șanse de 50%.

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis consideră că nu trebuie să-și facă nimeni iluzii că la alegerile locale din 2020 primarii vor fi aleși în două tururi de scrutin. Din analizele realizate de președinție reiese că și dacă Guvernul va adopta OUG pe această temă, se va ajunge foarte repede în Parlament cu legea de aprobare a ordonanței și actul normativ o să pice la vot.

De altfel și premierul Orban a dat de înțeles că nu va promova OUG pentru alegerea primarilor în două tururi și nici nu-și asuma răspunderea pe această temă. Orban consideră că este preferabilă calea parlamentară, unde ar exista o majoritate dar depinde de „mobilizarea” parlamentarilor.

De asemenea, Iohannis acordă șanse de doar 50% pentru realizarea scenariului alegerilor anticipate. Șeful statului consideră că există doar două variante pentru a se ajunge la anticipate: fie premierul Orban demisionează, fie guvernul își angajează răspunderea pe un proiect de lege care să conțină mai multe măsuri pe care vrea să le impună și ulterior pică pe moțiune de cenzură. „Alte variante sunt puțin probabile”, a declarat șeful statului.

Întrebat despre declarația lui Dacian Cioloș, care a spus în două zile că „măcar în ceasul al doisprezecelea, președintele Iohannis și premierul Orban, să înțeleagă că singura soluție pentru salvarea României sunt alegerile anticipate”, Iohannis a răspuns ironic că „a sunat un clopoțel acolo în Parlament și s-a trezit domnul Cioloș”.

Însă despre relația cu Ludovic Orban președintele a spus că „este surprinzător de bună”. Întrebat cât îl vede premier, a răspuns „îl văd mult și bine”, adăugând că „tot el va fi după anticipate”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22