Pe aceeași temă
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei a făcut această solicitare după ce Ambasada Federației Ruse la București a lansat un atac extrem de virulent la adresa MS Margareta, Custodele Coroanei Române și șefa Casei Regale a României.
Mesajul intitulat ambasadei, „Despre fobiile istorice și geopolitice ale Custodelui tronului românesc”, cu destinația „comentariu pentru presă” s-a vrut a fi o replică extinsă la adresa declarațiilor Custodelui.
Cu o zi înainte, pe 21 noiembrie, în cel mai important eveniment anual al casei regale și al dinastiei autohtone dedicat politicii externe – Seara Corpului Diplomatic acreditat la București – la care sunt invitați toți ambasadorii și consulii diplomatici ai statelor care au reprezentanțe diplomatice în România, MS Margareta spune că Custodele Coroanei a vorbit despre efortul comun făcut de România, Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, cu invocarea trecutului semnat e ”dictaturile ucigașe” ale secolului XX. De asemenea, Custodele Coroanei a vorbit și despre ”atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO.”
Reacția Federației Ruse a fost dură, cu numeroase epitete care ies din decorul uzanței limbajului diplomatic, fiind un atac nu doar la adresa Custodelui Coroanei, ci și la cele transmise de Casa Regală legat de implicarea NATO, UE, SUA în acțiunile politice din Orientul Mijlociu, Ucraina și Georgia, bazinul Mării Negre.
Autoritățile ruse au transmis, printre altele, că mesajele Custodelui au la bază narațiunile oficiale ale NATO și USA și „fake-news„-uri ale propagandei NATO infiltrate ”zilnic în mintea oamenilor de rând” și prezentate ca adevăruri și fapte istorice ”aproape incontestabile.”
După o întrerupere de cinci decenii, Regele Mihai I a reluat tradiția Serilor Regale anuale ale Corpului Diplomatic în decembrie 1997, la București. Custodele Coroanei găzduiește aceste evenimente începând din anul 2009.
Un detaliu interesant, remarcat de Alexandru Muraru, într-un text care descompune în zece puncte demersul ambasadorului Kuzmin:
”Ambasadorul Federației Ruse, ES Valery KUZMIN, deși a fost la seara corpului Diplomatic (apare și în imaginile și în fotografiile care au popularizat în mass-media evenimentul) nu a avut o reacție decât după 24 de ore de la acesta, ceea ce demonstrează că a existat cel mai probabil un schimb de cablograme cu centrala Ministerului de Externe din Federația Rusă, replica fiind cel mai probabil creată într-o colaborare cu oficialii de la Moscova și dată publicității abia pe 22 noiembrie seara”, scris Alexandru Muraru într-un text publicat pe Contributors, intitulat ”10 explicații pentru atacul furibund al autorităților ruse la Custodele Coroanei Române”.
Postarea integrală a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei nu este deloc surprinsă că Rusia încă vede în Coroana Română o amenințare la adresa planurilor și intereselor sale în România, dar și în zona Balcanilor și a Mării Negre. Asta, din cauza numeroaselor episoade istorice zbuciumate pe care ni le-a ”oferit” marele vecin de la răsărit în decursul istoriei statelor românești și a României.
Nu este locul aici să le amintim pe toate, dar nu vom uita niciodată raptul țarist al Basarabiei din data de 16 mai 1812, raptul bolșevic din 28 iunie 1940 și din nou, din vara anului 1944, anexarea celor 3 județe de la Gurile Dunării, Cahul, Ismail, Bolgrad în 1878, dar și ”camaradereasca” cerere de a dezarma brava armata română condusă de Principele Carol I după ce luptase cot la cot cu armata țaristă, aflată tot sub comanda Domnitorului României, în Bulgaria, între 1877-1878, împotriva Imperiului Otoman. În urma acelui război Imperiul Otoman a fost alungat din Bulgaria care a devenit autonomă, iar România independentă.
De asemenea, nu uităm și va rămâne o pată neagră în istoria Rusiei, comportamentul soldaților ruși înregimentați pe frontul românesc, care au trecut de partea revoluției bolșevice în iarna lui 1917-1918 provocând numeroase pierderi și necajuri armatei române și populației din Moldova, după ce țara noastră pornise ca aliat al Imperiului Țarist în prima mare conflagrație mondială.
Au trecut 72 de ani de când agenții Moscovei la București, cu ajutorul Armatei Roșii, au alungat ilegal, ilegitim, folosind amenințarea armelor, Dinastia Română și pe tânărul și curajosul nostru rege Mihai I.
Spre desosebire de dinastia țaristă a Romanovilor care a fost exterminată de ”oamenii noi ere bolșevice” într-o singură noapte, Dinastia Română este vie, prezentă și în slujba țării.
Asta înseamnă că misiunea Coroanei de a promova și apăra Țara de inamici este îndeplinită și de actuala generație regală.
Credem că acest lucru este cel care a iritat și a enervat la culme reprezentanții în România ai Federației Ruse, acum câteva zile, prezenți la seara regală a Corpului Diplomatic de la Palatul Regal.
Ambasada Federației Ruse a avut o reacție suburbană, care depășește uzanțele diplomatice, amintește de propaganda comunistă și reia multe dintre marotele promovate de diplomația domnului Putin din prezent. Se pare că spiritul lui Andrei Vâșinski, artizanul comunizării și subjugării României, încă dăinuie între pereții clădirii ambasadei de pe bulevardul Kiseleff.
Furia imperialistă a ambasadei ruse, care în ultimele luni a lansat mai multe idei revizioniste și mincioase vizavi de relația bilaterală româno-rusă, a fost provocată de discursul pro-NATO și pro-UE susținut de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, în fața a peste 80 de diplomați străini adunați în Sala Tronului, a Palatului Regal din București. Domnul ambasador Kuzmin, care înainte să vină la București a fost în misiune în Basarabia, teritoriul românesc anexat ilegal de URSS după al doilea război mondial, a fost și el prezent la discurs și probabil că s-a simțit "atacat" de adevărurile spuse de moștenitoarea Regelui Mihai.
Majestatea Sa Margareta a României, care astăzi ar fi fost prima Regină Domnitoare a României, dacă țara pe care Valery Kuzmin o slujește precum a slujit-o și Andrei Vâșinski și-ar fi văzut doar de propriile nevoi, a vorbit despre răul făcut în Europa de Est de URSS, în trecut, și de Rusia, în prezent.
” În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre.
Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO. Am sporit bugetele noastre de apărare și vom continua în acest sens. Dar cu toții ar trebui să rămânem fideli principiului nostru cardinal, potrivit căruia securitatea europeană este indivizibilă; aceasta este lecția pe care am învățat-o din ororile secolului trecut. ” a transmis Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei nu este mirată deloc că Ambasada Rusiei, țară care are o agendă revizionistă și agresivă în raport cu România, a catalogat aceste declarații "țipătul războinic al „șoimilor” , "fake news", "În spiritul celor mai grave fobii istorice cultivate încă în „Vechiul Regat”, "propagandă NATO" și "citate din discursurile actualului președinte american".
ANRM dorește să reamintească domnului ambasador Kuzmin, deși cu siguranță știe, că Familia Regală a României, mai ales Regele Mihai, Regina Ana și fiica lor cea mare, de jure Regina Margareta, a făcut eforturi uriașe ca România post-comunistă să intre în NATO și UE, deoarece aici este locul României. Țara noastră ar fi fost încă de la început membră al acestor structuri dacă cizma grea a Armatei Roșii de ocupație nu s-ar fi așezat pe gâtul nostru atunci când ne-a "eliberat" de suveranitate, independență, tradiții și credință, condamnându-ne la 45 de ani de sărăcie, foamete, teroare și la pierderea identității și demnității.
De asemenea, încercările de a pune un semn de egal între Marea Unire de la 1918 cu referendumul făcut sub amenințarea armelor în Crimeea, prin care peninsula ucraineană "a votat" să se unească cu Rusia în 2014, nu ne provoacă surpriză, ci doar repulsie.
Restul marotelor propagandei imperialite rusești nu merită comentate. Nici nu merită să comentăm mujicia de care a dat dovadă Ambasada Rusiei când s-a referit la Majestatea Sa Margareta, gazda ambasadorului Kuzmin la seara regală în onoarea Corpului Diplomatic din 22 noiembrie, drept "doamna Margareta". Este de neîngăduit, mai ales că nu a fost doar o dată.
Ambasada Federației Ruse de la București nu este la prima "abatere" revizionistă din acest an. Menționăm aici că ocuparea țării în 1944 de Armata Roșie a fost descrisă drept "eliberare" de către diplomații Moscovei. Totuși, trebuie să menționăm că personalul ambasadei își face datoria, anume să urmeze linia dată de Moscova, chiar dacă acea linie este mincioasă, agresivă și revizionistă.
Agresiunea verbală față de Majestatea Sa Margareta nu face decât să arate încă o dată, dacă mai era nevoie, că discursul adresat corpului diplomatic la București și-a atins ținta și temerile vechilor agresați rămân, politica de alianțe a României fiind astfel justificată.
Putem spune, fără să ne înșelăm, că atunci când Rusia sau agenții ei atacă, critică și insultă membrii Dinastiei Române, este limpede că aceștia din urmă veghează cu înțelepciune asupra națiunii noastre și îndreaptă țara noastră pe drumul cel bun al istoriei.
Rămânem încrezători că România va reveni la forma de guvernământ tradițională, monarhia constituțională, ce a făurit România modernă, independentă și mare, în ciuda tuturor piedicilor tot mai dese interne și externe.
În final, ne dorim ca situația neplăcută creată de ultimele declarații ale Ambasadei Rusiei la București să nu se mai repete.
În acest sens, cerem Președintelui României, dl. Klaus Werner Iohannis, reconfirmat recent în funcție cu un scor ce nu mai are nevoie de alte argumente, precum și Ministerului Afacerilor Externe să demareze procedurile pentru declararea domnului ambasador al Federației Ruse la București, Valery Kuzmin, persona non-grata și trimiterea înapoi în Rusia.
Postarea integrală a Ambasadei Rusiei la București
#RO 🇷🇴 Despre fobiile istorice și geopolitice ale Custodelui tronului românesc
(comentariu pentru presă)
🔹 Într-un mod aproape imperceptibil, anul 2019, cel plin de evenimente, a ajuns în pragul Zilei Naționale a României, 1 decembrie, iar apoi se apropie şi sărbătorile de Crăciun și de Revelion...
🔹 În seria evenimentelor de dinainte de sărbători, deja conform tradiției, s-a desfăşurat și o recepție în onoarea corpului diplomatic, organizată de Custodele Coroanei Române.
🔹 Atmosfera ce precede sărbătorile din fostul palat regal a fost însă umbrită de țipătul războinic al „șoimilor”, pe care eram obișnuiți să-l auzim de la Washington sau de la sediul NATO de la Bruxelles. După cugetările despre soarta istorică dificilă și realizările actuale ale statului român, doamna Margareta a dat dovadă de o îngrijorare ce era demnă de o întrebuințare mai bună, cu privire la „securitatea” regiunii Mării Negre și a „unei părţi a lumii în jurul a ceea ce se numește de obicei „flancul sudic” al Alianței Nord-Atlantice”.
🔹 În spiritul celor mai grave fobii istorice cultivate încă în „Vechiul Regat” și cu nimic mai prejos decât standardele industriei de mainstream occidentale ce produce fake news, ştiri false, Custodele Coroanei a decis să probeze „mantaua de strateg geopolitic”, care are grija securității și bunăstării nu doar a propriului stat, ci și cel puțin a unei jumătăți din Eurasia și a întregului spațiu euro-atlantic. Din păcate, în comparație cu grandiozitatea planului, concluziile și rețetele propuse s-au dovedit a fi dureros de primitive și ușor de recunoscut.
🔹 Rusia a fost numită fără ambiguitate drept principalul vinovat al tuturor necazurilor și problemelor, şi ale ei „atacuri la securitatea și bunăstarea popoarelor” au fost catalogate în mod categoric, ce nu permite nicio obiecție. Cu regret suntem nevoiți să constatăm că toate acestea se bazează pe fake news-urile deja menționate, pe care propaganda NATO le infiltrează zilnic în mintea oamenilor de rând și este dispusă deja să le prezinte drept un adevăr și fapte istorice aproape incontestabile.
🔹 Să începem cu „atacul asupra Georgiei din 2008”, despre care a vorbit fără cea mai mică îndoială doamna Margareta. Nu o să încercăm să o convingem să-şi schimbe părerea apelând la numeroasele mărturii ale martorilor oculari și ale participanților, la demascarea repetată a numeroaselor trucuri ale propagandei occidentale, dar recomandăm cu insistență să citească cel puțin un rezumat al raportului voluminos elaborat în 2009 sub îndrumarea faimoasei doamne diplomat elvețian H. Tagliavini pentru Consiliul Europei, cu scopul de a a stabili faptele legate de operațiune realizată de Rusia pentru a constrânge Georgia la pace (http://news.bbc.co.uk/…/bsp/hi/…/30_09_09_iiffmgc_report.pdf). Pe scurt: experții europeni de renume au constatat fără echivoc vinovăția președintelui de atunci al Georgiei M. Saakashvili, care a dat ordin armatei sale (apropo, armatei care trecuse printr-un proces de recalificare intensă sub îndrumarea instructorilor americani) să-i atace în mod perfid pe locuitorii civili din capitala Osetiei de Sud, orașul Tskhinval, și locația din apropiere a pacificatorilor ruși, desfășurați acolo în conformitate cu acordurile internaționale menite să pună capăt conflictului georgiano-osetian din 1991-1992.
🔹 „Intervenția militară” în Orientul Mijlociu în 2015 a pus capăt extinderii Statului islamic sângeros, inuman (interzis în Rusia), care la acel moment controla mai mult de 90% din teritoriul Siriei suverane. Și acest lucru, în ciuda faptului că, până atunci, de câțiva ani, „puternica coaliție antiteroristă” în frunte cu Statele Unite și majoritatea țărilor NATO, luptase fără succes cu ISIS. Sosind pe pământul sirian la invitația guvernului legitim al președintelui B. Assad, militarii ruși au ajutat la răsturnarea situației, iar acum aproape 90% din teritoriul Siriei a fost eliberat de sub puterea teroriștilor-ucigași și revine treptat la viața pașnică. Dar, de fapt, o persoana de sânge regal a învinovățit Rusia pentru acest lucru, iar situația până în 2015, se pare, că o consideră un merit al Statelor Unite și NATO.
🔹 Situația este chiar și mai gravă cu faptele din cugetările Custodelui Coroanei despre Ucraina, în special în contextul Marii Uniri a României din 1918 menționate anterior în discurs. În Crimeea, care astăzi face parte din Rusia, a avut loc un referendum democratic, în cursul căruia aproximativ 95% dintre participanți s-au pronunțat în favoarea independenței și reunificării cu Rusia. Fapte similare, cu privire la Transilvania, Basarabia sau Bucovina unite cu România în anii 1917-18, nu sunt cunoscute în știință istorică obiectivă.
🔹 Ei bine, și prin „problemele cu care ne confruntăm în Ucraina” (citat direct din discursul doamnei Margareta), ar trebui, se pare, să înțelegem lovitura de stat de la Kiev din februarie 2014, organizată, finanțată și susținută de Washington și de o serie de capitale din Europa Occidentală, în urma căreia în Ucraina a venit la putere un nou regim super-corupt, cu o concepție neonazistă, de fapt, asupra lumii și a societății.
🔹 În lanțul de tragedii se cere să fie menționat sângerosul război civil dezlănțuit de acest regim în Donbass (conform diferitelor estimări, de la 15 la 50 de mii de victime, în principal din rândul populației civile), atitudinea de indulgență față de teroarea sângeroasă radical-națională a moștenitorilor colaboraționiștilor din timpurile celui de-al Doilea Război Mondial (incendierea și distrugerea Casei Sindicatelor din Odessa, evenimente sângeroase din Mariupol, Harkov etc.). Ca să nu vorbim și de jefuirea și distrugerea economiei, ce a adus pe fiecare al cincilea ucrainean (aproximativ 10 milioane) în situația de a fi obligat să-și caute un loc de muncă în străinătate, despre legi odioase ale educației și ale limbii de stat, ce lezează drepturile legale inclusiv ale minorității naționale românești în această țară.
🔹 O reacție de sinceră surprindere și regret o generează și faptul că reprezentanta a celor "cinci generații" ale familiei regale a României, popoarele căreia au parcurs un drum lung luptând pentru independența de jugul străin, pentru credința lor, pentru drepturile culturale și lingvistice, nu este capabilă să înțeleagă motivele populației din Ucraina de Est (Donbass), forțată, în fața terorii neo-naziste, să pună mâna pe arme pentru a proteja memoria istorică a strămoșilor săi glorioși, propria cultură și limbă maternă.
🔹 Trebuie să constatăm, că rețeta universală propusă cu privire la modul de a se confrunta cel mai bine cu "marea de probleme" a lui Hamlet și cu "atacurile Rusiei", pare cel mai puțin originală și seamănă la infinit cu citate din discursurile actualului președinte american: "Mai mulți bani pentru bugetul militar!...".
🔹 Și vom mai adăuga: pe această cale „binele acestei națiuni” (citiți complexul militar-industrial american) este garantat. Ei bine, firimiturile de la masa boierilor, desigur, vor ajunge la o oarecare parte dintre supuși.