Pe aceeași temă
Clasa politică are obligaţia de a găsi rapid o soluţie la problema votului din diaspora, astfel încât situaţia inacceptabilă de la alegerile din noiembrie 2014 să nu se mai repete, precizează preşedintele Klaus Iohannis într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
Vă prezentăm integral mesajul șefului statului:
"Dragi români,
Anul acesta sărbătorim pentru prima dată Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. M-aș bucura ca acest moment festiv să reprezinte pentru fiecare dintre noi, indiferent de locul în care ne aflăm, un prilej de mândrie naţională.
Încă de la începutul mandatului meu mi-am propus să mă întâlnesc cu cât mai multe comunități de români aflate dincolo de granițele țării. M-am întâlnit cu o parte dintre dumneavoastră și voi continua să o fac pentru că îmi doresc să fiu Președintele care se preocupă constant de soarta și problemele concetățenilor săi.
Vă asigur că voi fi mereu garantul asigurării şi respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor românilor. Dar dacă vrem ca românii să fie respectați în lume, situații inacceptabile precum ceea ce s-a întâmplat anul trecut, în noiembrie trebuie să nu se mai repete niciodată. În acest sens, adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toți cetățenii din afara granițelor rămâne o prioritate. Este nu doar o obligație constituțională a clasei politice de a găsi rapid o soluție la această problemă, dar mai ales dovada minimului respect pentru cetățenii noștri aflați în străinătate.
Dumneavoastră, românii de pretutindeni, participați în mod direct la promovarea imaginii țării noastre în lume. Contribuiţi la dezvoltarea societăților în care munciți și trăiți, dar sunteţi parte şi din evoluţia României. De aceea, mi-am propus să identificăm modalități prin care pot fi îmbunătăţite mecanismele de dialog, consultare şi reprezentare. În acest sens, proiectul privind constituirea unui Consiliu Consultativ al românilor din afara graniţelor se află în dezvoltare.
Unul dintre angajamentele asumate de mine este acela de a clădi o Românie prosperă, care oferă șanse și oportunități fiecăruia dintre noi, o țară în care se poate trăi cu demnitate. Cred cu tărie că este un obiectiv realizabil, dar știu totodată că nu vom putea reuși să îl atingem decât uniți, lucrând împreună. Vă chem așadar alături de mine să construim România pe care ne-o dorim, România în care să vă placă să vă reîntoarceţi!
La mulţi ani!"