Pe aceeași temă
Principalele declarații ale lui klaus Iohannis:
Am avut o întâlnire pentru pregătirea campaniei de vaccinare anti-covid.
România ca parte a acordurilor europene trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această campanie
După elaborarea strategiei de vaccinare, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea
A fost desemnat și un coordonator al campaniei de vaccinare – Valeriu Gheorghiță de la Spitalul militar central.
Vaccinarea se va face etapizat și va începe pe grupe de populație. E vorba în prima fază de personalul medical, cei aflați în grupele de risc, lucrătorii din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă.
Au fost stabilite condițiile generale.
Am solicitat o dată în plus să comunice clar și transparent aceste măsuri atât personalului medical, cât și populației
Este esențial să combatem dezinformarea și fake news care sădesc neîncredere. Atât timp cât dovezile științifice susține eficiența și siguranța vaccinurilor și le indică principalul factor pentru stoparea pandemiei, trebuie să ne unim eforturile pentru o campanie de succes a vaccinării.
România va depăși criza sanitară și sunt optimist, pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate.
Trebuie să respectăm regulile și sunt sigur că în 2 săptămâni vom vedea rezultate și mai bune.
ne dorim să protejăm viața tuturor românilor, să avem o relansare economică robustă și să deschidem cât mai repede școlile.
Să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm cu toții pe soluții.
Referitor la tragedia de la Neamț:
Sunt alături de familiile îndoliate și le urez sănătate celor care au suferit.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat.
respectul și aprecierea mea pentru medicul Cătălin Denciu.
Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanțarea, lipsa de modernizare, corupția endemică, incompetența și neimplicarea. Toate au măcinat sistemul nostru medical și au făcut mulți profesioniști să plece din țară.
E meritul medicilor că prin eforturi uriașe salvează vieți și vindecă pacienți în ciuda tuturor dificultăților.
Doar reforme autentice făcute de o majoritate care lucrează pentru români pot schimba aceste defecte substructurale.
Ne lovim de aceleași obstacole: rezistența la schimbare. mereu aceeași politicieni care au secătuit România strigă de pe margine.
Există și un vinovat moral. Cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament și a îndemnat oamenii să nu respecte regulile în plină pandemie.
Autoritățile locale pesediste, e un adevăr care trebuie spus, au aplicat după ureche măsurile de la centru.
La Piatra Neamț au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu DSP
Nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care în cele din urmă în mod tragic fac victime.
România are nevoie de reforme profunde care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea votul din 6 decembrie e mai important ca oricând pentru a fi posibil amplul proces de reconstrucție pe care eu cu guvernul liberal ni le-am asumat.
Mâine organizez o întâlnire cu specialiștii pe tema echipamentelor din spitale.
Există numeroase probleme care necesită rezolvarea cu prioritate.
În condițiile suprasolicitare din secțiile ATI, rețelele de suport pot fi depășite, care creează riscul major al unor tragedii.
Am solicitat autorităților o analiză a situației reale.
Trebuie să găsim soluții urgente pentru rezolvarea acestor probleme, care au fost neglijate ani la rând.
O altă soluție pe termen lung este preluarea coordonării actului medical înapoi la MS. Vom putea face asta printr-un pachet de legi ale sănătății care poate fi adoptată de o nouă majoritate parlamentară aflată cu adevărat în slujba românilor.
Sesiunea de întrebări și răspunsuri:
Radio România: Care e situația la zi cu infectările? E un platou?
Iohannis: Avem ceva motive de optimism. Putem să constatăm că nu mai avem creșteri mari de la o zi la alta. Putem să spunem că ne-am așezat pe un platou, dar nu e suficient. Pentru că în continuare secțiile ATI sunt pline, prea mulți români mor. trebuie să facem un efort să reducem în continuare numărul de îmbolnăviri zilnice. Și dacă vom avea în varianta cea mai optimistă la începutul anului viitor un vaccin pandemia nu se va opri instataneu, ci vor mai fi câteva luni în care să respectăm regulile pentru a nu ne îneca la mal.
Prima TV: Ponta a demisionat după Colectiv. Considerați că și Guvernul Orban trebuie să plece după Piatra Neamț?
Iohannis: Nu, Guvernul Orban nu trebuie să plece. A gestionat această criză imensă. Sistemul de sănătate a fost adus în această stare și lăsat fără resurse de guvernele pesediste. nu consider că Guvernul Orban trebuie să plece acasă. A preluat guvernarea când toți ceilalți au preferat să stea pe margine și să comenteze. Această tragedie ne arată felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate. După alegeri trebuie întregul sistem reformat și lucrurile trebuie modernizate, simplificate, îmbunătățite, investiții în spitale noi, în aparatură, dar și în service și mentenanță. Nu e păcat ca din medicii tineri o bună parte să plece în străinătate în loc să rămână acasă să lucreze în spitale moderne?
Agerpres: Ați discutat cu familia medicului rănit la Piatra Neamț și cine vă ține la curent în legătură cu starea sa?
Iohannis: În legătură cu medicul Denciu, informațiile îmi provin prin domnul ministru Tătaru.
B1 TV: Azi premierul anunța că va crește cu 200 de paturi ATI. Asta înseamnă o nouă presiune, deci crește și consum de curent electric în clădiri foarte vechi și s-ar putea repeta o tragedie. Apare și problema personalului. Au autoritățile un plan bine stabilit ca să nu se mai repete o tragedie ca la Piatra Neamț?
Iohannis: Tocmai de aceea am convocat întâlnirea de mâine. Am convocat și specialiști în instalații, în special în instalații sanitare. Lucrurile pot fi rezolvate. Lucrurile care clar trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor rețele și improvizațiile. Tocmai pentru a preveni aceste improvizații doresc să pun problema mâine pe tapet și să găsim soluții foarte urgente. E nevoie de intervenție, de refacere a unor sisteme și crearea unor proceduri care pe viitor nu permit acțiuni heirupiste.
Libertatea: Tragedia de la Piatra neamț a adus în discuție din nou politizarea managementului spitalelor. PNL a avut șansa depolitizării în perioada stării de urgență, pe care a ratat-o. Au fost puși în funcții membri de partid. care e diferența între PNL și PSD?
Iohannis: Argumentația este foarte simplă. Fiindcă atunci când vom avea o nouă majoritate care se va afla în jurul PNL voi avea un guvern cu care voi lucra foarte bine și mă voi implica personal în reformarea sistemului de sănătate. Și acest lucru pot să îl promit românilor. Anul ăsta am avut un guvern minoritar și în parlament o majoritate pesedistă care a sabotat măsurile, care și-a schimbat haina, dar năravul nu.
G4Media.ro: Ați spus că la tragedia de la Neamț există și un autor moral – autoritățile pesediste. La Sibiu cine e vinovatul moral?
Iohannis: Cred că acolo lucrurile s-au mișcat prea încet și din păcate a fost nevoie de un impuls venit de la centru pentru a accelera un pic decizia de carantinare, situație care e extrem de neplăcută pentru orice sibian. Cred că sibienii vor respecta aceste măsuri astfel încât Sibiul să nu mai fie în topul infectărilor, iar dup perioada de carantină nu va mai performa cu recorduri negative. Persoane cu putere de decizie au renunțat la funcție sau au fost eliberați din funcție.
Digi24: Un tânăr de 35 de ani care aștepta un transplant pulmonar a murit. Cu o zi înainte de a muri a întrebat de ce nu se reușește nimic în cazul bolnavilor, dacă se vrea se poate, cum a fost cu medicul de la Neamț.
Iohannis: Îmi pare rău pentru acest tânăr, tocmai de aceea e nevoie de reformarea sistemului de sănătate. Ambiția mea e să avem un sistem de sănătate care tratează foarte bine aici în țară.
RTV: În România sunt mai multe spitale fără autorizație de securitate la incendiu. Trebuie să mai funcționeze?
Iohannis: Un spital plin de pacienți nu poate fi închis, dar se pot lua măsuri imediate, pe termen mediu și lung.
TVR: Primarul Craiovei a anunțat că va organiza în oraș un târg de Crăciun. A fost o discuție și în Sibiu. Considerați că mai e posibilă organizarea unor astfel de evenimente?
Iohannis: Organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună. Aceste târguri în acest an cu siguranță nu se pot organiza.
Realitatea PLUS: Spitalul din Piatra Neamț nu avea aviz DSP pentru ultimele modificări. A existat o presiune pentru suplimentarea cât mai rapidă a paturilor ATI. În întâlnirile de săptămânile trecute vi s-a semnalat că din cauza grabei e posibil să nu existe avize?
Iohannis: Nicio grabă nu poate să pună în dificultate pacientul. Niciodată din motive că hai să trecem mai departe nu trebuie făcute improvizații. Nicio urgență și nicio grabă în amenajarea unei secții nu poate fi folosită ca scuză pentru nerespectarea unor norme, care nu sunt foarte complicate. Chiar dacă am câteva date, nu vreau să mă implic cu ce se întâmplă în anchetă. Vor spune procurorii, polițiștii. dar improvizația nu poate fi acceptată.
Observator: În seara tragediei de la Neamț existau locuri pentru arși în România, de ce a fost transferat medicul erou?
Iohannis: Această decizie s-a luat la MS. Mi s-a comunicat, dar dacă este nevoie pot să aflu și documentația medicală. Mie mi-a fost suficient că am aflat din timp că se dorește acest transfer.
Antena 3: Tătaru spunea că noi toți suntem vinovați. Care e partea dvs. de vină?
Iohannis: O afirmație un pic nerumegată. Nu toți suntem de vină. Sunt de vină cei care au fost la guvernare, cei care au fost la conducere, cei care gestionează în județe spitalele, care nu alocă resurse, care nu s-au îngrijit de calitatea personalului, a managementului. Mai vinovați sunt cei care au guvernat mai mulți ani din ultimii 30 de ani. Mă refer la marele PSD. Acesta e vinovatul moral. Vinovatul tehnic va fi găsit de anchetatori în fiecare caz.
Kanal D: Cum vor arăta sărbătorile?
Iohannis: Sărbătorile vor avea loc ca în fiecare an. Dar în acest an vor fi sub semnul pandemiei. Vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare. Marile petreceri și foarte multe excursii nu vor putea fi organizate, dar Crăciunul vine și așa.
Adevărul: De ce la 5 ani de la Colectiv România nu poate trata la standarde europene pacienți arși?
Iohannis: A fost un guvern tehnic interimar care nu a reușit să miște foarte mult, cum nici nu se aștepta nimeni. Și acest guvern e un guvern interimar, cu o minoritate în Parlament. Reformele se fac cu majoritate parlamentară solidă. Speranța după aceste alegeri este formarea unei majorități în jurul PNL care împreună cu mine să se apuce de marile reforme.
DC News: Când aveți în plan vizita în Moldova și cu ce ajutor concret?
Iohannis: Am avut o discuție cu dna președinte ales Maia Sandu, imediat după ce am aflat rezultatul îmbucurător. La invitația domniei sale i-am promis că voi face o vizită imediat după ce va prelua funcția. Cu premierul am discutat la o oră și am început să căutăm soluții pentru un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova.
Epoch Times Romania: După excluderea probelor pe siguranță națională, au căzut dosarele. Procurorii spun că proiectul inițial de Cătălin Predoiu vizează o lege greșită. Sunt mai multe nemulțumiri în spațiul public legate de Cătălin Predoiu. În viitorul guvern cu care promiteți să rezolvați problemele îl vedeți în continuare pe Predoiu?
Iohannis: Personal, am fost un promotor al luptei anticorupție din prima za de mandat. nu mi-am schimbat opinia și voi rămâne așa. România are nevoie de o luptă anticorupție eficientă. De cu totul altă părere a fost și este PSD, care nu a făcut altceva decât să încerce să pună cizma pe gâtul justiției. Noi trebuie să reparăm tot ce s-a stricat. În ultima vreme când se vorbește în UE despre state care au probleme cu statul de drept, România nu mai este între ele. Și aici avem votul celor 6 milioane de români la referendumul convocat de mine. Însă drumul este lung. Împreună cu ministrul Predoiu am convenit din primăvară să înceapă să lucreze la un pachet de legi. esența acestui pachet a fost prezentată public acum o lună și ceva, e în dezbatere publică. Iar după alegeri aceste propuneri vor fi prelucrate de guvern și vor merge în Parlament pentru a da o nouă formă întregului pachet.
Dl Cătălin Predoiu a pregătit acest pachet legislativ. Însă cum alegerile sunt alegeri, nu vă așteptați de la mine să spun pe cine pe ce portofoliu văd, dar dl Predoiu a făcut o treabă bună până aici