Iohannis susține că România și-a atins obiectivele la reuniunea NATO de la Bruxelles

E.b. | 26.05.2017

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România și-a atins obiectivele la reuniunea șefilor de stat și de guvern din statele membre NATO, care a avut loc la Bruxelles.

Pe aceeași temă

 

"Pot să spun că și la această reuniune România și-a atins obiectivele. (...) Sunt convins că această reuniune a contribuit la asigurarea unei apărări solide a României și la un rol vizibil al țării noastre în asigurarea securității regiunii noastre și a spațiului euro-atlantic. Din punctul nostru de vedere, a fost o reuniune reușită", a afirmat președintele Klaus iohannis, după această reuniune, conform Agerpres.

 

El a subliniat că NATO rămâne aceeași organizație relevantă, puternică și unită.

 

Iohannis a precizat că a salutat, la reuniune, "reiterarea fermă de către președintele Trump a angajamentului SUA pentru Alianță pentru apărarea colectivă și consolidarea Flancului Estic", inclusiv prin foarte recenta propunere de creștere a finanțării Inițiativei de Reasigurare Europeană, în 2018, de la 3,4 miliarde de dolari, cât a fost până în prezent, la 4,8 miliarde de dolari.

 

"Am subliniat importanța unei relații transatlantice solide. În sprijinul acesteia, o decizie importantă a statelor membre a privit împărțirea mai judicioasă a responsabilităților, prin stimularea creșterii bugetului pentru apărare al fiecărui Aliat", a arătat Iohannis.

 

El a arătat că Aliații apreciază faptul că România a alocat deja 2% din PIB pentru apărare, însă a subliniat că este esențială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, care depinde de Guvern.

 

 

Monitorizare riguroasă a pașilor fiecărui stat membru

 

 

Președintele Iohannis a afirmat că la reuniunea NATO s-a decis dezvoltarea unor planuri naționale, pe trei componente, pentru fiecare țară în parte, care vor permite, pe baza unor raportări anuale, o monitorizare riguroasă a pașilor fiecărui stat membru pentru atingerea acestui obiectiv, indicând angajamentele de creștere a alocărilor pentru apărare, pentru atingerea țintei de 2% din PIB, din care cel puțin 20% pentru investiții în echipamente și cercetare-dezvoltare, cele referitoare la investiții în capabilități moderne pentru îndeplinirea țintelor asumate la nivelul Alianței și angajamentele privind contribuțiile naționale la operații, misiuni, precum și alte activități.

 

Șeful statului a arătat că un document a fost adoptat de liderii NATO pe acest subiect.

 

El a menționat că Aliații au convenit și că NATO trebuie să fie mai activă în combaterea terorismului, precizând că în acest context a subliniat contribuția României în Afganistan.

 

"Am susținut ferm creșterea rolului NATO în combaterea terorismului", a spus Iohannis.

 

 

Coaliția anti-Daesh

 

 

Șeful statului a menționat și că la reuniune s-a decis ca NATO să devină membru al Coaliției anti-Daesh. Totodată, s-a decis acordarea unei susțineri mai consistente Coaliției prin intermediul capabilităților AWACS ale aliaților, sprijin suplimentar pentru capacitățile de apărare ale partenerilor din vecinătatea sudică a NATO, precum și alte măsuri incluse într-un plan de acțiune foarte consistent.

 

Președintele Iohannis a salutat finalizarea aderării Muntenegru la NATO.

 

"Am evidențiat statutul României de contributor important și responsabil la NATO, care își respectă toate angajamentele. M-am referit, astfel, la progresele privind Brigada Multinațională și la inițiativa Combined Joint Enhanced Training, la exercițiile pe care le găzduim, dar și la prezența navală intensificată la Marea Neagră", a adăugat el.

 

El a salutat participarea americană pe teritoriul României, dar și în cadrul sistemului anti-rachetă găzduit de țara noastră.

 

 

Abordare clară și unitară în relația cu Rusia

 

 

"Am subliniat în cadrul reuniunii că adaptarea NATO la evoluțiile din regiunea Mării Negre și din estul Alianței trebuie să continue, fiind esențial să stabilim linii prioritare de acțiune pe trei direcții. În primul rând, trebuie să continuăm întărirea apărării colective, care presupune consolidarea progreselor deja obținute privind postura de apărare și descurajare pe Flancul Estic.

 

Am reiterat și importanța coerenței între abordarea nordului și cea a sudului Flancului Estic, fiind necesară o prezență aliată sporită, persistentă, în sudul acestuia, pe toate dimensiunile — terestră, aeriană și, desigur, în Marea Neagră. În al doilea rând, trebuie continuat sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței și capacităților de apărare ale partenerilor din vecinătate, în mod echilibrat, inclusiv pentru cei din est, în cadrul efortului Alianței de proiectare a stabilității. În al treilea rând, este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia", a spus Iohannis. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22