Iohannis vizează funcția de Înalt Reprezentant UE pentru politică externă și politici de securitate

Redactia | 14.09.2023

Președintele Klaus Iohannis vizează numirea în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politici europene în viitoarea Comisie Europeană

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis vizează numirea în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politici europene în viitoarea Comisie Europeană care se va forma după alegerile europarlamenare din vara anului viitor, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse politice europene.

Potrivit acestora, dorința președintelui a fost deja comunicată liderilor coaliției. După alegerile europarlamentare programate în iunie 2024, numirile în viitoarea Comisie se vor face în funcție de ponderea politică a marilor grupuri politice: populari (PPE), socialiști (PES) și liberali (Renew Europe).

”Dacă președinția viitoarei comisii europene va fi deținută tot de către PPE, ca și până acum, atunci sunt puține șanse ca a doua funcție ca importanță din Comisie, cum este cea de înalt reprezentant, să fie deținută tot de către un reprezentant al popularilor, cum este cazul domnului Iohannnis”, au mai declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

Totuși, dacă se va ajunge aici, președintele Klaus Iohannis va avea nevoie de susținerea premierului Ciolacu. Numirea în Comisie se face tehnic de către Guvern, după ce în prealabil este negociată în Consiliu European și între marile grupuri politice. Președintele Iohannis își încheie oficial mandatul în decembrie 2024. Procedurile pentru formarea viitoarei Comisii Europene s-ar putea prelungi până în toamna anului viitor.

Potrivit unor surse liberale, organizarea Congresului PPE la București înaintea alegerilor europarlamentare ar avea legătură tot cu dorința lui Klaus Iohannis de deveni Înalt Reprezentant UE pentru politică externă. Președintele Iohannis ar spera să fie anunțat în tandem cu viitorul candidat la președinția Comisiei Europene.

Klaus Iohannis a luat în calcul până acum mai multe funcții importante la Bruxelles, între care președinte al Consiliului European (care reunește șefii de stat și de guvern din UE, unde se adoptă deciziile politice)  și secretar general NATO.

***

Josep Borrell (în funcție din 2019) – partidul de stânga din Spania. A fost președintele Parlamentului European (2004 – 2007). A fost ministru de Externe și ministru al Lucrărilor Publice în Spania.

Federica Mogherini (în perioada 2014-2019) – partidul de stânga din Italia. A fost ministru de Externe în Italia și deputată.

Catherine Ashton (2009 – 2014) – partidul de stânga din Marea Britanie. Anterior a fost comisar european pentru Comerț și șefa Camerei Lorzilor.

Postul a fost introdus prin Tratatul de la Amsterdam. Tratatul prevedea că secretarul general al Consiliului Uniunii Europene ar trebui să aibă „funcția de Înalt Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună”. Astfel, Javier Solana (Spania) a devenit primul Înalt Reprezentant permanent. Inițial, postul a avut un domeniu de aplicare mult mai limitat decât cel actual, creat în 2009 prin Tratatul de la Lisabona.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22