Pe aceeași temă
Principalele declaratii ale presedintelui Klaus Iohannis:
Vreau să mă refer la situația epidemiologică
Din nefericire, ca în întreaga Europă, ne confruntăm cu creșterea cazurilor de Covid
București este în scenariul roșu, alte județe sunt foarte aproape
Odată depășit acest prag e evidentă necesitatea de noi măsuri restrictive
Guvernul a stabilit metodologia și măsurile specifice fiecărui scenariu
Autoritățile locale au responsabilitatea de a le implmenta
E de neînțeles că deși am văzut zilnic creșterea numărului de cazuri, la nivelul capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat clar, astfel încât populația să fie pregătită
Atitudinea prefectului Capitalei și modul în care a reacționat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări
Cetățenii trebuie să fie partenerii autorităților.
Sunt necesare informarea din timp și predictibilitate atunci când e afectată viața cetățenilor.
Trebuie să acționăm decisiv pentru a reduce povara de pe umerii sistemului medical.
În primăvara acestui an, prin eforturi mari și sacrificii am reușit să reducem masiv curba infectărilor. Sunt convins că putem face din nou acest lucru împreună.
Am participat azi la Summitul Inițiativei celor 3 Mări, organizat de Estonia în format videoconferință. Obiectivul principal al României sunt proiectele strategice de interconectare, primul proiect fiind poriectul BRUA – faza 1 și trecerea la faza 2.
Obiectivul principal al României sunt proiectele strategice de interconectare, un pas important fiind finalizarea proiectului BRUA, faza 1
Am subliniat importanța deosebită a liniei de cale ferată care leagă Constanța de Gdansk și proiectul Via Carpatica
Aceste proiecte au nevoie de finanțare substanțială
Pe lângă Fondul de Investiții al Inițiativei celor trei mări vor trebui folosite fonduri guvernamentale și fondurile anunțate de SUA
Sesiunea de Întrebări și răspunsuri:
Știrile PRO TV: Și dvs și premierul ați vorbit de acțiuni suplimentare. Ar trebui ca și în București, ca în alte țări UE, ar trebui măsuri precum închiderea pe anumite perioade a restaurantelor sau ca românii să stea în casă anumite perioade de timp?
Iohannis: Situația impune măsuri suplimentare în București. Azi s-au decis măsuri: elevii nu vor mai merge la școală, restaurantele și barurile închise la interior, purtatul măștilor în toate locurile publice va fi obligatoriu. Evident că dacă nu se oprește pandemia, atunci experții vor veni cu recomandări suplimentare. Dar acum aceste măsuri decise la nivelul Bucureștiului sunt cele necesare.
B1 TV: Ce se va întâmpla cu alegerile parlamentare? Marcel Ciolacu anunța că dorește ca partidele să fie chemate la consultări la Cotroceni
Klaus Iohannis: Alegerile au fost stabilite conform legii și vor avea loc în 6 decembrie.
Digi24.ro: Președintele Parlamentului European avertiza că bugetul european este blocat acum. Când ar urma să primim primii bani europeni?
Klaus Iohannis: Aceste chestiuni au fost discutate, în prezent negocierile merg un pic mai greu, i-m încurajat pe toți să se reunească și să caute soluții, ar fi foarte păcat să pierdem vremea și să nu obținem aceste fonduri. Eu cred că lucrurile vor merge mai departe, va fi aprobat bugetul și în varianta normală în anul 2021 vom intra pe noul buget și vom putea folosi acești bani europeni.
TVR: Ar trebui demis prefectul Capitalei?
Klaus Iohannis: Lucrurile nu pot continua așa, oamenii au dreptul să fie preveniți, să fie luați în serios și să primească informațiile în timp util ca să se poată pregăti. Faptul că autoritățile locale au primit sarcina să implementeze măsurile aduce cu sine și obligația de a informa în timp util populația despre ce este posibil să se întâmple
Antena 3: Mai suportați ce se întâmplă în învățământ?
Klaus Iohannis: Întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie, și evident și școlile. E clar că s-au luat măsuri bune, dar s-au făcut și erori. Nu cred că e cazul să exagerăm însă cu aceste evaluări că totul este haotic, în majoritatea școlilor lucrurile sunt bine planificate
Radio România: Am putea apela la sprijin european având în vedere deficitul de medici și asistente?
Klaus Iohannis: Eu cred că medicii români sunt foarte buni și până acum au făcut față foarte foarte bine. Avem chiar acum o promoție de medici tineri care sunt interesați să intre direct în prima linie, sunt convins că vom avea în viitorul apropiat un număr de medici tineri care se vor implica și în aceste secții. Eu cred că putem gestiona situația în continuare. Acum câteva luni medici de la noi au mers în altă parte și au ajutat acolo și au făcut o impresie foarte bună
Știri diaspora.ro: De ce nu s-a impus masca obligatorie mai devreme?
Klaus Iohannis: Aceasta a fost recomandarea experților
Antena 1: Cine e vinovat de lipsurile existente?
Klaus Iohannis: Guvernul lucrează la aceste chestiuni, lucrurile se vor rezolva. Această pandemie ne-a luat total pe nepregătite. Când a apărut la noi pandemia, rezervele României în acest domeniu au fost zero, așa le-a lăsat guvernul PSD. De atunci gestionăm pandemia și toate domeniile unde ar fi trebuit să existe o rezervă. În învățământ s-a început destul de devreme cu procedurile de achiziții, din varii motive lucrurile nu au fost duse la final dar se vor rezolva
Digi 24: Sunt elevi care nu au acces în continuare la educație, nu au tablete și curent electric. Cine ar trebuie să fie responsabil ca la finalul anului școlar să fier recuperată această lună pierdută?
Klaus Iohannis: Nu cred că e cazul să căutăm vinovați, ci soluții. Noi vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative și ceea ce facem e să prevenim o generație pierdută. Pentru cei care nu au acces se caută soluții pentru fiecare în parte. Problema e imensă și conține mult mai multe fațete decât că într-o școală sau în alta poate nu toți elevii au primit materialul pentru a participa la școala online. Îmi doresc foarte mult ca până la finalul anului școlar să putem spune că am dotat școlile, că elevii au acces la școala online
Kanal D: Petrecerile sunt principala cauză a creșterii numărului de cazuri?
Klaus Iohannis: Cu siguranță aceste petreceri, în special nunțile mai mari, botezurile, unde nu s-a respectat purtatul măștii, au contribuit semnificativ la răspândirea bolii
Agerpres: Se impune o reformă a CCR ?
Klaus Iohannis: Acum, trebuie să ne ocupăm prima dată de legile justiției. Am putut să vedem cu toții că e nevoie de o modernizare a Constituției. Am avut situații care nu au avut soluții constituționale simple, unele deloc, vă amintesc de alegerile anticipate. Cu siguranță, când Constituția va fi modernizată, e nevoie și de o modernizare a CCR
G4Media.ro: Astăzi, guvernul propune la conducerea Romgaz, companie strategică a statului, un controlor de rovignete, un consilier la Autoritatea Electorala Permanenta și un fost viceprimar din Sibiu specialist in asfaltari. Numirile la conducerea marilor companii de stat e atributul guvernului, dar dumneavoastra ati promis in campania prezidentiala de anul trecut că acestea trebuie facute pe baza de ”competenta si integritate” si ati criticat numirile facute de PSD. Ce veti face concret pentru a va putea respecta promisiunea din programul cu care ati castigat al doilea mandat de presedinte?
Iohannis: Mă voi informa la guvern și veți primi un răspuns prin Biroul de Presă.
Adevărul: PNL i-a oferit un loc eligibil lui Viorel Ilie, fost ministru în guvernele PSD girate de Liviu Dragnea. Viorel Ilie a fost vizat și de o anchetă penală, dar protejat de Parlament. Mai e credibil mesajul dvs. anti-PSD și pro-justiție, când PNL promovează traseiști cu suspiciuni penale?
Iohannis: Mesajul meu a fost mesajul politicianului și președintelui României. Acum 3-4 luni chiar dvs. ați pus întrebarea cu traseismul și v-am spus că s-a cam terminat cu racolarea. Și așa s-a întâmplat, s-a terminat cu racolarea. Am avertizat, lucrurile s-au oprit atunci. Mai departe veți putea afla de la PNL cum s-au făcut listele, și candidații sunt membri PNL. Vă rog să luați datele de la sursa principală, de la PNL.
Epoch Times: În ce măsură evenimentele de la Iași, de la Sfânta Parascheva, sunt parte a unui război hibrid menit să decredibilizeze România ca partener al SUA? Unde au greșit autoritățile statului? La evenimente similare cetățenii pot merge liniștiți?
Iohannis: Nu cred că face parte dintr-un război hibrid, dar cetățenii trebuia să participe toți în condițiile stabilite de guvern.
Libertatea: Guvernul Orban raportează mai puține infecții nosocomiale decât guvernul Ponta?
Iohannis: Voi cere o explicație pentru asta. Mi se pare cel puțin ciudat, în condițiile în care s-au luat măsuri de îmbunătățire, dar de la ce am avut până la zero e cale lungă și voi cere o explicație pentru asta.
DW: Franța a cerut limitarea dependenței de armamentul american.
Klaus Iohannis: România are un parteneriat strategic foarte puternic cu SUA. România alocă 2% din PIB pentru apărare. Da, sunt actori în Europa care doresc să se construiască o strategie a UE și sunt perfect de acord, e un lucru bun, dar abordările europene și NATO trebuie să se completeze reciproc, nu să se înlocuiască. Pentru mine, primul și cel mai important lucru este siguranța României.