Ion Iliescu: Basescu si Ponta au IESIRI NEPOTRIVITE. Relaţiile personale dintre ei AFECTEAZA instituţiile şi DAUNEAZA imaginii ţării

Fara Autor | 20.05.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, luni, că relaţiile personale dintre şeful statului, Traian Băsescu, şi premierul Victor Ponta afectează funcţionarea instituţiilor şi dăunează imaginii ţării, relatează Mediafax.

Ion Iliescu a susținut că era nevoie de convocarea CSAT pe tema Ucraina. El a precizat însă că CSAT trebuie să aibă coerenţă, ca instituţie, şi a subliniat că, din păcate, există convulsii mari situate la vârful statului român între preşedinte şi premier, care dăunează imaginii externe a României şi capacităţii acesteia de a lua măsuri potrivite.

"Or, asta se reflectă şi în CSAT şi în ideea de a convoca sau nu CSAT. Este, din păcate, o situaţie anormală azi în raporturile dintre instituţiile statului. Reflectă o situaţie anormală de relaţii personale care afectează relaţiile instituţionale în stat şi asta ne dăunează ca imagine externă şi chiar pentru a asigura măsuri potrivite în momente delicate pentru ţară", a spus Iliescu.

Fostul şef de stat a mai spus că actuala situaţie în care se află România este dominată de controversele şi conflictele între instituţii şi oamenii care le reprezintă. "Ăsta este elementul trist şi anormal care se petrece în ţara noastră. Aceasta şi marchează elementele acestea de ieşirile nepotrivite ale unora sau ale altora şi imaginea pe care o oferim lumii e de lipsă de comunicare înte instituţiile fundamentale ale statului în problemele fundamentale ale intereselor noastre naţionale", a mai spus Iliescu.

El a adăugat: "Din păcate, s-a creat o atmosferă nepropice pentru raporturile între instituţiile statului. Nu este vorba de relaţii personale între două persoane, Băsescu şi Ponta, ci este vorba de instituţiile pe care le reprezintă. Şi aici cred că ar trebui să existe mai multă scrupulozitate în ceea ce priveşte ieşirile publice şi ale unuia, şi ale altuia".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22