Ion Iliescu: Desemnarea lui Ponta ca premier e normală. Misiunea lui e cea mai grea acum

Fara Autor | 17.12.2012

Pe aceeași temă

Desemnarea lui Victor Ponta ca premier este firească, pentru că Traian Băsescu nu putea ignora votul popular, a declarat luni fostul preşedinte Ion Iliescu la RFI, conform Romania Libera.

"Dacă Băsescu se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul. Misiunea lui Ponta e cea mai grea acum, pentru că trebuie să găsească împreună cu aliaţii o echipă pe măsură. Important este ca indiferent de carnetul de partid, să fie selectaţi miniştrii cei mai potriviţi. Să nu ne mai jucăm cu opţiunile personale, ci să promovăm oameni profesionişti", consideră Ion Iliescu.

În opinia fostului şef al statului, desemnarea lui Victor Ponta ca premier este "o decizie normală, firească şi fără posibilitate de echivoc, pentru că rezultatul votului a fost din acest punct de vedere covârşitor".

"Cândva (Traian Băsescu) a spus că nu-l va desemna nicicând pe Ponta, dar dincolo de opţiunile lui personale şi de resentimentele personale, e un vot popular, pe care nu-l putea ignora. Iar ceea ce a spus rezultă că Ponta îndeplineşte aceste condiţii", continuă preşedintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu e de părere că "dacă (Traian Băsescu) va manifesta realism şi va lua în considerare o situaţie de fapt, poate să asigure o convieţuire firească. Dacă se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul. Eu sper să devină mai realist, pentru că viaţa şi opţiunea electoratului îi impune o anumită ţinută".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22