Ion Rădoi, trimis în judecată în dosarul spațiilor comerciale de la Metrou

Redactia | 18.04.2022

Ion Rădoi, liderul de sindicat de la Metrou, a fost trimis în judecată luni de procurorii DNA pentru folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și șantaj.

Pe aceeași temă

Procurorii anticorupție susțin că Ion Rădoi s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018.

DNA îl acuză pe Rădoi Ion că a pus presiune socială și politică asupra unor miniștri astfel încât acesta să își protejeze interesele financiare, prin nedesființarea spațiilor comerciale de la metrou.

Ce spun procurorii

”În cauza mediatizată prin comunicatul 662/VIII/3 din 14 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul de investigare a infracțiunilor asimilate corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

RĂDOI ION, la data faptei și în prezent președinte al sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.) și administrator în fapt al SC Sindomet Servcom SRL (societate deținută de U.S.L.M.), pentru infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite (7 acte materiale) și șantaj;

Persoană fizică, administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite (3 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Prezenta cauză a avut ca obiect investigarea modului în care inculpatul Rădoi Ion și-ar fi folosit influența și autoritatea de lider sindical pentru a obține foloase necuvenite din exploatarea și administrarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2017 – iulie 2021.

Influența și autoritatea in calitate de lider sindical ar fi fost folosite în raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaților.

Pentru o mai bună înțelegere a faptelor reținute în sarcina inculpaților, se impun următoarele precizări:
În cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de inculpatul Rădoi Ion, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit.

În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat și gestionat singură administrarea spațiilor comerciale de la metroul , având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spațiilor comerciale, a modului de înființare de noi spații comerciale și a modul de stabilire a chiriei pentru spațiul comercial închiriat. Cu titlu de exemplu, precizăm că unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participațiune, care a încetat în luna septembrie 2018.

În aceste condiții, invocând existența unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL, ar fi refuzat să predea spațiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora și obținerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei lei.

În perioada septembrie 2017 – septembrie 2018, inculpatul Rădoi Ion, în calitățile menționate mai sus, ar fi acționat pentru prelungirea succesivă a contractului de asociere în participațiune.

Ulterior, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, inculpatul Rădoi Ion s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce ar fi funcționau ilegal din luna septembrie 2018.

În unele dintre activități, inculpatul Rădoi Ion ar fi beneficiat de sprijinul celeilalte inculpate.

Concret, pentru a-i determina pe reprezentanții decizionali, miniștri succesivi ai Transporturilor (care aveau dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spațiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL), secretari de stat și reprezentanți ai Metrorex (ca și reprezentanți decizionali în cadrul Consiliului de Administrație al Metrorex), să ajungă la o soluție favorabilă intereselor sale, inculpatul ar fi recurs la mijloace nelegale, în afara dialogului social legal între care:
– constrângeri prin amenințări cu dezvăluiri a unor fapte compromițătoare, care în realitate nici nu s-ar fi întâmplat,
– exercitarea de presiuni sociale asupra miniștrilor succesivi în funcție prin folosirea și angrenarea angajaților în greve și proteste nelegale,
– mobilizarea salariaților prin răspândirea de informații false privind concedierea și nepunerea în circulație a trenurilor din lipsă de personal, oprirea circulației în afara unui cadru onest și de bună- credință cu partenerii sociali,
– înregistrări ale discuțiilor cu partenerii sociali – reprezentanți ai ministerului (miniștri, secretari de stat) și ai Metrorex (directori, membri CA, membri AGA), fără a le aduce la cunoștință acest fapt, înregistrări deținute de inculpat ca un mijloc de control.

Inculpatul Rădoi Ion nu ar fi acționat de o manieră legală, în scopul apărării drepturilor sindicaliștilor, ci punând presiune socială și politică asupra unor miniștri astfel încât acesta să își protejeze interesele financiare, prin nedesființarea spațiilor comerciale de la metrou.

Mai mult, acesta și-ar fi folosit autoritatea și în raporturile cu ceilalți lideri și membri de sindicat, pentru a-i determina să nu respecte ordinul/dispoziția directorului general al Metrorex (amenințări cu realizarea unor liste cu angajații care nu îl sprijină în acțiunile sale pentru a nu mai beneficia de drepturi sindicale- bilete concediu la Zamora, Caraiman (Bușteni) și la mare, amenințări cu efectuarea unor liste de angajați pentru a fi dați afară din sindicat și de la locul de muncă în situația în care directorul ar pleca din funcție, amenințări cu divulgarea înregistrărilor pe care le deține, amenințări cu procese).

La data de 25/26 martie 2021, inculpatul Rădoi Ion l-ar fi constrâns pe ministrul Transportului și Infrastructurii să acorde în continuare firmei SC SINDOMET SERVCOM SRL drepturile de a folosi spațiile comerciale ocupate în mod abuziv, în scopul de a dobândi în mod injust foloase patrimoniale pentru SC SINDOMET SERVCOM SRL și pentru comercianții de la Metrou.

Constrângerea ar fi fost exercitată prin amenințări cu întreruperea circulației metroului, prin inițierea și organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanților statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spațiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situației din perioada anterioara 2018-2021) .

Prin faptele descrise, s-au generat următoarele foloase necuvenite:
– pentru societatea SINDOMET SERVCOM care ar fi dobândit, în afara unui cadru legal contractual venituri de peste 10 milioane lei (10.391.843 lei).
– pentru SINDOMET SERVCOM și pentru comercianți SINDOMET SERVCOM ca urmare a exploatării spațiilor comerciale după expirarea contractului de asociere
– pentru o firmă controlată de fiul inculpatului Rădoi Ion venituri de 86.400 euro fără TVA din subînchirierea a unui spațiu situat intr-o stație de metrou unui retailer (după septembrie 2018 și până în 2021).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii și preventive luate în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22