Pe aceeași temă
UPDATE - Mihai Fifor, interimarul de la Interne a confirmat schimbarea șefului jandarmeriei, Ionuț Sindile și schimbarea sa cu generalul Constantin Florea, șeful Jandarmeriei Craiova.
”Are o experiență în Jandarmerie de 30 de ani și este unul dintre puținii generali ai Jandarmeriei (…) În maxim o săptămână urmează să îmi prezinte primele măsuri pentru eficientizarea instituției”, a mai declarat Fifor.
Ministrul de interne nu a explicat de ce l-a schimbat pe șeful Jandarmeriei. Schimbarea lui Sindile are loc însă cu doar câteva zile înainte de 10 august, când se împlinește un an de la reprimarea violentă a manifestanților pașnici din Piața Victoriei de către jandarmii conduși de Ionuț Sindile.
Principalele declarații ale ministrului Fifor (monitorizare Hotnews.ro):
Am luat astăzi mai multe decizii organizatorice, care au ca scop creșterea nivelului de siguranță a cetățeanului, dar și de încredere în Ministerul Afacerilor Interne și în instituțiile din subordine
În acest sens, am dispus încetarea împuternicirii în funcție a șefului Jandarmeriei Române, Cătălin Ionuț Sindile, și l-am împuternicit în această funcție pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până acum funcția de inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj, are o experiență de aproape 30 de ani în Jandarmerie și este unul dintre puținii generali ai Jandarmeriei Române
Principala mea așteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a activității Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să îmi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea activității acestei instituții
Am cerut șefilor de inspectoratelor județene de poliție să îmi prezinte o analiză
Am cerut Jandarmeriei creșterea numărului de patrule în școli
Despre cazul Galați: Ca măsuri de urgență, Inspectoratul Județean de Poliție a declanșat cercetarea prealabilă a celor doi agenți de poliție și a șefului Secției 1 Poliție. După cercetare, vor fi luate cele mai aspre măsuri
Despra cazul Caracal: Este bine că se lucrează în ritm alert, însă informațiile din anchetă vor fi oferite de DIICOT
Premierul a cerut urgentarea proiectului privind persoanele dispărute. Proiectul MAI aduce modificări esențiale privind intervenția în cazul persoanelor dispărute.
În paralel, Raed Arafat va prezenta săptămâna aceasta primele concluzii ale grupului pe care îl coordonează
***
Sindile era împuternicit la comanda Jandarmeriei din 15 august 2018, după violențele de la mitingul din 10 august, când jandarmii au intervenit în forță împotriva manifestanților. La momentul 10 august, Sindile era prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș.
În 21 septembrie 2018, Cătălin Ionuț Sindile a fost pus sub acuzare de către procurori pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în dosarul violențelor de la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei, alături de Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei, dar și alături de cel care conduce și acum Jandarmeria Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan, precum și alături de comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din Ministerul Afacerilor Interne.
Sindile era împuternicit în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române din 15 august 2018. ”Această decizie a fost luată având în vedere importanța sarcinilor ce revin Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum și necesitatea asigurării, cu celeritate, a actului managerial", motiva atunci Ministerul de Interne codus de Carmen Dan.