Pe aceeași temă
Ionut Vulpescu, ministrul Culturii, a anuntat, pe contul sau de Facebook, ca TVA la carti va fi redus la 5%, prin depunerea unui amendament la Codul Fiscal in acest sens. Premierul Ponta a anuntat ca sustine aceasta masura.
"Ziua Internationala a Cartii aduce o veste buna pentru toti romanii pasionati de lectura: TVA de 5% la carti", a scris acesta.
"Am vorbit cu premierul Victor Ponta si cu ministrul Finantelor Eugen Teodorovici si am obtinut sprijinul lor pentru aceasta initiativa. Voi depune la Camera Deputatilor un amendament la proiectul Noului Cod Fiscal, prin care TVA pentru carti sa fie redusa la 5%, una dintre cele mai mici cote din Uniunea Europeana!", a adaugat ministrul Culturii.
Premierul Victor Ponta a comentat postarea lui Ionut Vulpescu: "Sustin ideea unei cote TVA de 5% pentru carti! Ar fi una dintre cele mai mici din Uniunea Europeana si un sprijin semnificativ pentru domeniul Culturii!".