Iordache, explică întâlnirea cu Dorneanu pe culoarele Parlamentului: O pură întâmplare

Laurentiu Gheorghe | 17.09.2019

Întlnirea dintre Florin Iordache și șeful CCR, Valer Dorneanu, s-a purtat înainte ca CCR să ia în discuție refuzului şefului statului de numire a miniştrilor interimari, sesizare depusă de Dăncilă.

Pe aceeași temă

Deputatul PSD spune că relatarea jurnalistei Mariana Mititelu de la Realitatea TV, care făcut publică discuția pe care a purtat-o cu președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, este „o prostie”, că ar fi avut loc „pe întuneric, după coloane”.

Jurnalista Marinela Mititelu de la Realitatea TV a relatat luni, în emisiunea pe care o moderează, că i-a surprins pe deputatul PSD Florin Iordache și pe președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, discutând într-un cotlon al Parlamentului, pe întuneric. Întâlnirea celor doi a fost suprinsă cu două zile înainte ca CCR să discute sesizarea Guvernului privind un posibil conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedinte pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor interimari după plecarea ALDE de la guvernare.

„Am dat mâna, ne-am salutat, E o prostie asta că am discutat pe întuneric, după coloane. Ce vroiați, să nu salut?", a declarat Iordache, citat de HotNews.ro.

Au vorbit despre vreme

„Iată cum a început săptămâna la 'Casa Poporului'. În jurul orei 10:00 dimineaţa, deputatul PSD Florin Iordache şuşotea pe întuneric chiar aici, în spatele mini-studioului, cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu. Erau în spatele cabinelor de presă, ne-am salutat. L-am întrebat pe domnul Iordache despre ce vorbeau. 'Despre vreme', a glumit. Erau 'în trecere'", a afirmat, în deschiderea emisiunii sale de luni, jurnalista Marinela Mititelu, citată de Stiri Diaspora.

Dăncilă s-a dus cu interimarii la CCR

Curtea Constituțională dezbate miercuri sesizarea Guvernului privind un posibil conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedinte pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor interimari după plecarea ALDE de la guvernare.

Sesizarea a fost înregistrată la CCR în 5 septembrie, iar 11 septembrie a fost termenul pe care Guvernul și Administrația Prezidențială l-au avut pentru transmiterea punctelor de vedere.

"Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (...) Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului", susţinea premierul Viorica Dăncilă.

Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat în 27 august, în urma deciziei lui Călin Popescu Tăriceanu de a scoate ALDE de la guvernare. Ramona Mănescu a rămas, însă, la Ministerul de Externe.

Klaus Iohannis a anunțat că respinge cele trei propuneri de miniștri interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul, iar Guvernul s-a adresat Curții Constituționale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22