ÎPS Teodosie anunță că va ține slujba de Bobotează fără restricții: Să fie 10.000, ca și altă dată

Laurentiu Gheorghe | 04.01.2021

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat luni că se așteaptă ca la slujba de Bobotează să participe și 10.000 de credincioși la ceremonia care va avea loc în Portul Tomis.

Pe aceeași temă

ÎPS Teodosie consideră că „sărbătorile trebuie să învingă pandemia” și „de ce să fie restricții? Să stea mai la distanță, nu vor sta unul lângă altul.” Totuși el a cerut celor care vor participa la ceremonie să păstreze distanţa şi să nu mai stea înghesuiţi, iar Jandarmeriei şi Poliţie să fie printre oameni şi să vegheze ca aceştia să respecte regulile.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, într-o conferinţă de presă, că ceremonia religioasă de Bobotează va avea loc ca în fiecare an.

„Arhiepiscopia a organizat în fiecare an la fel. Adică, sărbătorile trebuie să învingă pandemia, dacă ne ascundem de sărbători însemnează că vrem să fim iubiţi de boală, întrucât vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfinţeniei, multe raze de sfinţenie vor fi mâine şi poimâine asupra apei care se sfinţeşte şi asupra oamenilor care vin la această sfinţire. Tocmai de aceea am pregătit ca în fiecare an Boboteaza”, a transmis ÎPS Teodosie.

El a precizat că în acest an procesiunea va avea loc în portul Tomis.

„Vom face procesiune în portul Tomis unde este foarte larg ca oamenii să nu stea înghesuiţi, dăm şi toate instrucţiunile, invit şi Jandarmeria şi Poliţia să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem toată slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemie, ci rămân aceleaşi. Noi trebuie să înmulţim slujbele în pandemiei. Eu făceam înainte acatistul în taină, acum îl fac public pentru oameni să îi încurajez şi să închin rugăciuni cu noi”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

El a afirmat că în Ajunul Bobotezei slujba Sfintei Liturghii va începe la ora 5.15, iar la 7.15 va avea loc slujba de sfinţirea, după care va începe îmbutelierea apei sfinţite în sticlele care vor fi împărţite de Bobotează.

În 6 ianuarie, slujba va începe la ora 8.30, urmând să se plece în procesiune în Portul Tomis la ora 11.00 – 11.15.

Întrebat dacă vor fi restricţii şi la câţi credincioşi se aşteaptă să fie prezenţi, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: „Să fie 10.000, ca şi altădată. De ce să fie restricţii? Să stea mai la distanţă, nu vor mai sta unul lângă altul, dar loc pentru 10.000 avem. Că vor fi mai mulţi, se vor împrăştia mai departe. Sigur că trebuie să aibă toţi oamenii sărbătoarea Bobotezei, sărbătoarea darurilor care vin de sus din Ceruri. Cine nu crede, să stea deoparte, nu să critice, să nu îi oprească pe cei ce cred să îşi facă sărbătoarea. De accea, noi vom ţine sărbătoare ca întotdeauna, nu avem motive să anulăm o sărbătoare sau să o restricţionăm. Sărbătoarea vine din Cer, nu poate fi Cerul supus Pământului, ci Pământul se supune Cerului”.

El a mai spus că vor fi îmbuteliate 110-120.000 de sticle cu apă sfinţită care vor fi împărţite credincioşilor după ceremonie, iar trei cruci vor fi aruncate în apă, urmând să fie aduse la mal de tineri care vor sări după ele.

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a precizat că nu există tensiuni între Biserică şi autorităţi.

„Se vor arunca trei cruci în portul Tomis, acolo nu e pericol ca aici, la Cazinou, unde apa este mai adâncă, valurile sunt mai mari, aici acum este şantier, de aceea am mutat dincolo, când se va termina şantierul ne vom întoarce aici pentru că e mai larg din punctul de vedere al desfăşurării bărcilor, dar vom avea şi acolo bărci, chiar şi autorităţile îşi dau concursul, m-am sfătuit, nu suntem în nicio tensiune, suntem în comunicare, în comuniune”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis, joi noaptea, la finalul Te Deum-ului oficiat la Catedrala Arhiepiscopală, că mulţumeşte autorităţilor care l-au făcut să intuiască faptul că se pot ruga credincioşii şi la miezul nopţii.

Organizând slujba după ora 23:00, el a încălcat restricţiile impuse de carantina instituită în municipiul Constanţa, faptul că după ora 23 există şi interdicţie de circulaţie, precum şi recomandările Patriarhiei. El a afirmat că bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar veni şi că el ar fi trebuit să se îmbolnească primul având în vedere câţi oameni s-au aflat în biserică. La Te Deum în Catedrală au fost prezenţi zeci de credincioşi, cei mai mulţi purtând mască de protecţie, dar fără a respecta şi distanţarea socială.

Poliţia Judeţeană Constanţa a anunţat că poliţiştii şi jandarmii au acţionat în noaptea de Anul Nou la Catedrala Arhiepiscopală, unde a avut loc o ceremonie religioasă după ora 23:00, şi au informat persoanele prezente despre interdicţiile de deplasare între orele 23.00 – 05.00 şi despre obligativitatea purtării măştii de protecţie. De asemenea, poliţiştii au atenţionat verbal persoanele prezente şi le-au amintit „despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22