Irak: Atacuri cu bombă de Crăciun în zone creștine din Bagdad, soldate cu cel puțin 34 de morți

D.g. | 25.12.2013

Pe aceeași temă

Cel puțin 34 de persoane au fost ucise în ziua de Crăciun în zone creștine din Bagdad, în urma unor atacuri cu bombă, au informat surse medicale și ale poliției locale, citate de Reuters, relateaza Agerpres.

Unul din aceste atacuri a fost comis în apropierea unei biserici situate în cartierul Doura, din sudul Bagdadului, la finalul slujbei, când credincioșii ieșeau din sfântul lăcaș, omorând cel puțin 24 de persoane.

În aceeași zi, două bombe au explodat într-o piață din Doura, alte 10 persoane fiind ucise.

Atacurile, care au făcut și peste 50 de răniți, nu au fost revendicate până în prezent. Comunitatea creștină, minoritară în Irak, a fost în trecut ținta mai multor atacuri comise de militanți Al-Qaida, între care cel din 2010 împotriva unei biserici soldat cu zeci de morți, amintește Reuters.

Populația creștină din Irak a scăzut cu mai mult de jumătate, după invazia americană din 2003 și anii de violență interconfesională care au urmat. Conform estimărilor citate de AFP, de la 1,5 milioane de creștini în 2003, în Irak mai trăiesc în prezent mai puțin de 500.000.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22