Pe aceeași temă
Pe 14 iunie, în Iran au loc alegeri prezidenţiale însă regimul a avut grijă să nu le permită reformatorilor să participe. Există o singură excepţie, Hassan Rohani, fost negociator în privinţa dosarului nuclear iranian.
Sunt aşteptaţi la urne peste 50 de milioane de alegători.
Deşi pare cu final aşteptat, pentru că maestru de ceremonii rămâne ghidul suprem, ayatolahul Ali Khamenei, există o luptă dură în culise, nu numai între moderaţi şi ultra-conservatori, ci şi în interiorul clanului ultra-conservator.
Marea surpriză care ar putea schimba ceva ar fi participarea la vot. O prezenţă masiva i-ar fi favorabilă moderatului Hassan Rohani şi asta pentru că, spun specialişti citaţi de AFP, dacă alegerile ar fi libere, două treimi din populaţie ar vota pentru reformatori.
Cine face jocurile
Preşedintele Republicii Islamice Iran îndeplineşte funcţiile de şef al statului şi al guvernului. Datorită caracterului confesional, deciziile finale asupra problemelor de interes naţional sunt luate însă de Liderul Suprem al Iranului, Ayatollah-ul Ali Hoseini Khamenei.
După două mandate consecutive, actualul preşedinte Mahmoud Ahmandinejad, nu mai are dreptul să candideze.
Noul preşedinte va fi ales în urma unui scrutin majoritar absolut. Jocurile sunt făcute de Consiliul Gardienilor Revoluţiei care îi verifică pe toţi candidaţii la alegeri.
În lipsa unor candidaţi importanţi, nevalidaţi de Consiliul Gardienilor Revoluţiei, şi a liderilor opoziţiei aflaţi în arest la domiciliu, principalii competitori sunt Mohammed-Reza Aref (Frontul Participării Iranului Islamic) şi Mohammad-Bagher Ghalibef (Societatea Islamică a Inginerilor).
Alegeri cu miros de uraniu îmbogăţit
Iranul s-a angajat într-o luptă dură cu marile puteri care suspectează că programul său nuclear, relansat în 2005, după preluarea puterii de către Ahmadinejad, ar ascunde un aspect militar.
Teheranul dezminte orice ambiţie războinică şi cere recunoaşterea dreptului său de a dispune de energie nucleară civilă.
Ayatollahul Khamenei, care are ultimul cuvânt în dosarele sensibile, a afirmat periodic că bomba atomică este un "haram" (interzisă prin legea islamică).
În faţa intransigenţei, criticate de unii candidaţi, a negociatorului iranian Said Jalili, ONU şi marile puteri au impus sancţiuni economice, sporite în 2012 de un embargo financiar şi petrolier al Statelor Unite şi Uniunii Europene.
În total, programul nuclear a costat Iranul "peste 100 de miliarde de dolari pierderi din investiţii străine şi venituri petroliere", estimează Karim Sadjadpour, expert al Fundaţiei Carnegie pentru pace, cu sediul în Statele Unite.
Conflictul sirian este un alt dosar fierbinte pentru Iran, care este un susţinător al regimului Bashar al-Assad. El este acuzat că furnizează arme şi se implică în conflict, direct sau prin intermediul Hezbollahului libanez.
Teheran, sâmburele “primăverii arabe”
Să nu uităm totuşi că "primăvara arabă" şi-a avut originea în această ţară musulmană nearabă, cu patru ani în urmă, când iranienii au ieşit masiv în stradă, pentru a denunţa realegerea frauduloasǎ a lui Mahmoud Ahmadinejad.
Atunci, o tanara iraniana ucisa in timpul manifestatiilor de la Teheran, Nada, devenine simbolul revoltei iranienilor. Tanara a fost ucisa de un lunetist.
Pentru a evita repetarea scenariului, gardienii revolutiei au preferat sǎ trieze candidaţii la preşedinţie, astfel încât sǎ nu existe "pericolul" unei victorii a taberei moderate.
Un aer de libertate pluteşte totuşi pe strazile Teheranului, e de fapt din ce în ce mai puternic, cu toate că liderii religioşi încearcă să înăbuşe din faşă orice pornire occidentală.
Deşi a apărut cu 40 de ani mai târziu decât în Franţa, revoluţia sexuală din Iran clatină din temelii regimul fundamentalist de la Teheran.
Societatatea iraniană s-a schimbat extrem de mult în ultimele trei decenii şi mai cu seamă în ultimii doi ani. Jurnaliştii de la Foreign Policy relatează că iranienii care au părăsit ţara şi vizitează acum capitala iraniană spun că în comparaţie cu aceasta, Londra pare un oraş ultraconservator.
Una din cauze este apariţia unei generaţii de femei educate. Peste 60% din studenţi sunt femei, lucru care a determinat autorităţile să ia măsuri de discrimnare pozitivă pentru bărbaţi ca să-i încurajeze să intre la facultate.
Revoluţia islamică din Iran-înlocuirea unei dictaturi regale cu una islamică
Revoluţia din 1979 a transformat Iranul, condus de şahul Mohammad Reza Pahlavi, din monarhie într-o republică islamică sub conducerea ayatollahul Khomeini, liderul revoluţiei. A fost înlocuită de fapt o dictatură regală cu una islamică. Dictatura şahului, în timpul căreia oamenii dispăreau din propriile case, a fost urmată de dictatura islamică, în care oamenii au continuat să dispară şi mai abitir din propriile case.
După revoluţie, Mohammad Reza Pahlavi pleacă în exil, în Egipt, unde, grav bolnav, a murit câteva luni mai târziu.
Fiica cea mai tânără a şahului, Leila Pahlavi, a murit în 2001, la Londra, la vârsta de 31 de ani, după ce a luat un amestec de medicamente şi cocaină. Ea a fost găsită moartă în apartamentul închiriat într-un mare hotel.
Fiul şahului, Ali Reza Pahlavi, s-a sinucis 10 ani mai târziu la domiciliul său din Boston, în Statele Unite.
Demonstraţiile împotriva şahului au început în ianuarie 1978 pentru ca la 1 aprilie 1979, poporul iranian să voteze, prin referendum, schimbările propuse de ayatollah, care includeau abolirea monarhiei şi noile reguli de conducere a republicii.
Schimbările rapide, mari şi profunde au uluit lumea care a asistat fără să intervină la naşterea noii republici şi a noii dictaturi islamice.
Razboiul islamului cu Salman “Satan” Rushdie
Italo Calvino. "Poţi să îţi dai seama de cât de mult o societate respectă literatura după dimensiunile aparatului folosit pentru a-i reduce la tăcere pe scriitori".
O carte, şi un gest ce aminteşte de inchiziţie, aduc Iranul în 1989 în atenţia comunităţii internaţionale.
Pe 14 februarie 1989, cînd lumea est-europeană asista la o schimbare din temelii a vechii ordini, în alt colţ al lumii lua naştere un alt tip de conflict ce avea să capete proporţii de neimaginat în deceniile următoare şi care nu şi-a găsit nici în prezent rezolvarea: ciocnirea dintre lumea seculară şi fanatismele de tip religios.
În acea zi, viaţa celebrului scriitor Salman Rushdie avea să se schimbe definitiv iar Iranul să preia practicile evului mediu creştin: un reporter BBC îl anunţă că la Teheran a fost emisă împotriva lui o fatwa, o condamnare la moarte pentru blasfemia de a fi scris Versetele satanice( Polirom,2007-. Biserica Ortodoxă Română a condamnat în 2007 publicarea în limba română a "Versetelor satanice” solidarizându-se astfel cu Comunitatea islamică din România).
Conform decretului emis de ayatollahul Khomeini, toţi credincioşii musulmani, oriunde s-ar fi aflat în lume, erau chemaţi să-şi îndeplinească datoria de a-l ucide pe apostatul Rushdie.
Scriitorul, care locuia în Marea Britanie, este nevoit să-şi aleagă un pseudonim, la cererea poliţiei, iar rezultatul este un experiment literar: Joseph Anton – prenumele a doi dintre scriitorii săi preferaţi: Joseph Conrad şi Anton Cehov, devine celebrul roman autobiografic “Joseph Anton-Memorii”.
Placintă cu iasomie ţinută la sân
Rushdie nu este singur în lupta cu fanatismele.
Marjane Satrapi, o iraniancă trăitoare în Franta, ştie să povestească despre lucruri grave, cum ar fi ce însemnă să traiesti în Iran sub două dictaturi: a şahului şi, apoi, a ayatollahului.
Totuşi, din perspectiva istoriei, dictatura şahului a fost floare la ureche (sau iasomie la sân, cum purta bunica autoarei, scria în 2008 criticul de film Alex Leo Serban) pe lângă ce a urmat.
“Persepolis”, filmul de animaţie semnat de Marjane Satrapi & Vincent Parronaud, după benzile desenate ale Marjanei, a primit un premiu la Festivalul de la Cannes în 2008 şi a fost nominalizat la Oscar.
Este o fabulă simplă şi subtilă despre vremuri întunecate şi despre cum umorul te poate ajuta să supravieţuieşti. Un film cu şi despre adulţi, povestit ca pentru copii inteligenţi.
Doi ani mai târziu, Marjane publică Broderii, o carte care face parte din aceeaşi familie a romanelor grafice în care Satrapi îşi transpune alb-negru diferite episoade autobiografice. Trei generaţii de femei din familia lui Marji discută degajat, sfidând eventualele prejudecăţi despre umorul şi relaxarea femeilor musulmane, despre sex, dragoste, cosmetică, dezamăgire şi ritualuri sociale.
În 2012, One World România a adus la Bucureşti un documentar iranian care a ajuns la Cannes ascuns într-o plăcintă. E vorba de pelicula „Acesta nu este un film", a iranianului Jafar Panahi.
Autorul este unul dintre membrii marcanţi ai Noului Val al filmului iranian, premiat la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi Berlin.
Pe 30 iulie 2009, regizorul a fost arestat şi a primit interdicţie de a părăsi ţara. Câteva luni mai târziu, Panahi a fost din nou arestat şi trimis în judecată, sub acuzaţia de conspirare în scopul de a comite crime împotriva siguranţei naţionale, precum şi propagandă împotriva republicii islamice.
În încheiere, un avertisment al premierului israelian aflat în vizită la Varşovia: “Presupusele alegeri din Iran nu au nicio importanţă şi nu aduc nicio schimbare. Va fi întotdeauna un singur om la putere, care caută puterea nucleară”, a declarat Benjamin Netanyahu.
