IRANUL intentioneaza sa semneze un acord privind PROGRAMUL sau NUCLEAR pana la 20 iulie

P.c. | 22.05.2014

Pe aceeași temă

Președintele iranian Hassan Rohani a dat asigurari că se va putea încheia un acord privind programul nuclear până la termenul limită de 20 iulie, relatează AFP, conform ziarului Romania Libera.

 

"Foarte probabil vom ajunge la un acord până la sfârşitul lui iulie", a declarat pentru presă preşedintele iranian, care participă, la Shanghai, la o conferinţă regională pe teme de securitate. Rohani face această declaraţie după a patra rundă de negocieri, care a avut loc săptămâna trecută la Viena, dar care s-a încheiat fără vreun rezultat. Iranul şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) au ajuns, totuşi, la un acord asupra punerii în aplicare a cinci măsuri noi privind o îmbunătăţire a transparenţei programului nuclear al Republicii islamice, a anunţat miercuri Agenţia ONU.

 

Două dintre acete noi măsuri, dintre care una se referă la testarea unor explozivi, au o legătură directă cu o posibilă dimensiune militară a programului, potrivit prevederilor memorandumului ataşat unui comunicat primit de către AFP. Iranul s-a angajat să furnizeze "până la 25 august" toate informaţiile solicitate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22