Pe aceeași temă
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu si presedintele PSD Victor Ponta sunt pe primele locuri în ceea ce privește încrederea românilor, potrivit unei cercetari realizate de institutul IRES al sociologului Vasile Dâncu (PSD).
Potrivit sondajului, Ungureanu si Ponta au o cotă de încredere de 32%. Crin Antonescu, colegul de alianta al lui Ponta in USL, are cu trei procente mai putin decat cei doi, respectiv 29%.
Iata care este topul increderii in politicieni, potrivit IRES:
Mihai Razvan Ungureanu - 32%
Victor Ponta - 32%
Crin Antonescu - 29%
Vasile Blaga 29%
Dan Diaconescu 25%
Gigi Becali 24%
Traian Basescu 20%
De asemenea, potrivit sondajului, marea majoritate a românilor consideră că președintele Traian Băsescu a făcut bine numindu-l pe Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de prim-ministru în locul lui Emil Boc. Cercetarea făcută de IRES a confirmat un recent sondaj CSOP care arăta că premierul Ungureanu pornește cu o cotă de încredere de 30%.
Potrivit unui sondaj de opinie al IRES, 62% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună faţă de numirea premierului Ungureanu, iar 28% dintre respondenţi sunt de părere că el va reuşi să scoată ţara din criză.
”Aducerea unui nou guvern, cu un prim-ministru independent, cu o imagine neafectată de lupta politică din ultimii 2-3 ani, în care PDL şi-a sacrificat chiar şi miniştri cu o imagine mai bună, a reuşit să mai reducă din căderea politică a PDL, dar energia cea mai importantă s-a cheltuit aici. Nu a mai rămas destul capital de încredere pentru a propulsa premierul şi miniştrii săi la cote mai înalte de încredere. Dar chiar şi aşa, premierul Ungureanu şi miniştrii săi încep cu un nivel de încredere foarte bun”, a declarat, potrivit Agerpres, preşedintele IRES, sociologul Vasile Dâncu.
În acelaşi timp, 61% dintre respondenţi consideră că preşedintele Traian Băsescu a făcut bine când l-a numit pe Răzvan Mihai Ungureanu în funcţia de prim ministru al României în locul lui Emil Boc, în vreme ce doar 33% dintre respondenţi susţin că şeful statului ”a făcut rău”.
SRI, mai de încredere decât SIE
Serviciile de informaţii se bucură de încrederea românilor, aflându-se, alături de Armată şi Biserică, în topul instituţiilor apreciate. 51% dintre români au încredere în Serviciul Român de Informaţii, mai arată cifrele IRES.
Spre deosebire de SRI, Serviciul de Informaţii Externe are o cotă de încredere mai mică. Doar 45% dintre aceştia spun că au încredere în SIE.
Datele au fost culese în perioada 13-21 februarie 2012 , prin metoda CATI. Eșantionul este compus din 929 de indivizi de peste 18 ani și este reprezentativ la nivelul populatiei adulte din România. Eroarea maxima tolerata este de +/- 3,2%. Tip esantion: multi-stratificat, probabilist.