Pe aceeași temă
Ea a precizat că anumite decizii ale sale au deranjat şi că ”va veni ziua” în care Liviu Dragnea să îi ceară scuze pentru minciunile pe care le-a crezut de la ”tot felul de micuţi din jurul lui”.
Irina Radu a spus, la RFI, că se aştepta să fie demisă de la conducerea TVR: „Vreau să vă spun că mă aşteptam, aşa, din ce s-a întâmplat în ultimul timp, mă aşteptam. Nu vreau să judec votul. Sunt foarte supărată pe felul în care oamenii ajung să ia decizii, dar în acelaşi timp, încerc să-mi păstrez umorul (...). Ştiu exact cât durează „viaţa” unui preşedinte TVR, eram pregătită pentru orice, dar nu credeam că se vor lua nişte decizii atât de importante, pe bază de dezinformare. Mă refer la tot ce s-a spus la concluziile referitoare la raport. Adică este primul raport pozitiv după ani de zile, este un an 2016 primul an terminat pe plus de TVR. Asta arată ceva, arată o muncă, un efort, un altfel de management. Dacă toate lucrurile astea nu contează şi trei babe bârfitoare se duc la cineva şi-i spun trei prostii şi un Parlament întreg votează pe aceste criterii, eu ce să mai comentez, mă bucur de viaţă şi atât”.
Fosta şefă a TVR declară că ştia că „lucrurile se adună. Întâi se supără cineva şi te reclamă că nu ai promovat pe nu ştiu cine, apoi se supără cineva că te-a sunat şi tu n-ai mărit salariul, apoi altcineva că a fost criticat într-o emisiune, apoi se duce cineva care-ţi vrea locul şi spune că nu ştiu ce-ai făcut. Şi în momentul în care acolo, la polul de decizie nu există o persoană cu mintea limpede, care să adune informaţia, să aibă documente, să ia o decizie foarte bine întemeiată pe fapte şi cifre, nu pe poveşti de culoar, se întâmplă acest lucru, ăsta e sistemul nostru de lucru deocamdată”.
Întrebată, la RFI, dacă a fost contactată de vreun om politic, care să-i ceară ceva, Irina Radu a răspuns: „Bineînţeles, bineînţeles, doar că ştiţi cum... şi cerutul acesta, adică una este dacă cineva te roagă uite, întâlneşte-te cu cineva, că e o persoană cu calităţi şi poate aveţi nevoie, e una. Nu mi s-au cerut lucruri deplasate, asta pot să vă zic şi mă mândresc cu asta, adică nu m-a sunat nimeni în doi ani de zile, să-mi spună pe Cutărescu să nu-l mai văd la televizor. Una este că m-a rugat cineva uite, întâlneşte-te cu o persoană care are un proiect sau te rog să te uiţi pe un CV. Astea sunt lucruri normale, cine spune că nu se întâmplă, doar nu suntem copii”.
Irina Radu crede că „probabil, anumite decizii au deranjat. Am înţeles că vor fi chiar corectate, între ghilimele, astăzi, mâine, adică foarte rapid, deci vom vedea clar, în funcţie de ce decizii se vor lua, ceea ce a supărat din lucrurile făcute de mine. Cred că la un moment dat a deranjat însăşi performanţa. Cred că nu se doreşte de fapt ca TVR-ul să progreseze. Să iei un asemenea raport şi să-l pici în comisia de buget-finanţe mi se pare de râs, chiar de râs, nu am cuvinte, după atâţia ani în care au trecut rapoarte cu minus”.
Fosta preşedintă a TVR precizează că „anul trecut s-a încheiat cu un profit de vreo 6,2 milioane de lei. Un profit. Ştie toată lumea ce înseamnă asta, după ani de zile de pierdere”.
„Am multe lucruri să-mi reproşez”
Irina Radu spune că are „multe lucruri” să-şi reproşeze: „Am multe lucruri să-mi reproşez (...). Îmi reproşez că poate nu am acordat şi eu mai multă atenţie discuţiilor cu clasa politică, pentru că văd că asta dă rezultate. Îmi reproşez că poate n-am ştiut să transmit, cum să vă spun, mesajele corecte şi atunci au ajuns la decidenţi numai prostii şi minciuni. Îmi reproşez că nu i-am „omorât” de tot pe unii pe care i-a schimbat. Trebuiau „omorâţi”, mi-a zis toată lumea că nu se face cu jumătate de măsură, nu trebuie să ai milă. Eu am zis lasă, nu vreau să fac rău, corectez numai nişte lucruri greşite. Îmi reproşez că am avut încredere în cine nu trebuia să am. Îmi reproşez că anumite emisiuni le-am lăsat, pentru că am zis că dacă tot nu pot să-i dau afară pe anumiţi oameni, atunci ce fac, le plătesc un salariu şi ei stau degeaba, se plimbă prin curte? Lasă-i să muncească măcar. Sunt multe lucruri şi cauzate de lucrul cu un Consiliu în care eu n-am avut o majoritate confortabilă, n-am avut decât aşa, şase-şapte voturi”.
Irina Radu e convinsă că Liviu Dragnea, preşedintele PSD, îi va cere scuze: „Vă garantez şi bag mâna în foc că va veni ziua în care Liviu Dragnea, cum şi-a cerut scuze Parlamentului, o să-mi ceară mie scuze, pentru minciunile pe care le-a crezut de la tot felul de micuţi din jurul lui. Şi dacă n-o să-mi ceară public, că are şi omul mândria lui, o să-mi ceară în gând măcar, dar pentru mine asta contează. De acolo nu am primit nici un semnal. Râdeam cu foşti preşedinţi, că vă daţi seama că ţinem legătura, suntem foşti colegi de presă şi-mi spuneau: Irina, când nu ţi se mai răspunde la telefon, înseamnă că-i gata! (râde). E aceeaşi regulă de 20 şi ceva de ani”.
****************
Raportul de activitate al Societăţii române de televiziune a fost respins, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului, cu 74 de voturi ”pentru” şi 203 voturi ”împotrivă”.
Respingerea raportului de activitate al SRTV echivalează cu demiterea întregului Consiliu de administraţie, în frunte cu preşedintele director-general, Irina Radu. Membrii CA rămân interimari până la numirea unui nou consiliu de către Parlament.
Comisiile de cultură ale Parlamentului au validat-o în unanimitate pe Doina Gradea pentru postul de director general interimar al televiziunii publice, pentru un mandat de şase luni.