Irlandezii sunt chemati sa decida, prin referendum, desfiintarea Senatului, in numele austeritatii

Fara Autor | 04.10.2013

Pe aceeași temă

Irlandezii sunt chemati vineri sa se pronunte prin referendum asupra desfiintarii Senatului, un scrutin istoric care urmareste, spune guvernul, sa economiseasca banii publici, dar criticat de oponenti, care il considera o tentativa de centralizare a puterii, scrie AFP, potrivit HotNews.ro.
 
Proiectul este puternic sustinut de premierul Enda Kenny, care a promis acest lucru in campania pentru alegerile legislative din 2011.
 
Referendumul are sanse bune sa fie validat, potrivit celor mai recente sondaje de opinia. Totusi, un numar mare de alegatori este indecis.
 
In ultimul sondaj publicat luni de cotidianul Irish Times, 44% dintre persoanele interogate se pronuntau pentru desfiintarea camerei superioare a Parlamentului, sau Seanad Eireann, 27% erau impotriva, 21% indecisi iar 8% au declarat ca se abtin.
 
De altfel, se asteapta o rata puternica a absenteismului.
 
Intr-o interventie postata joi pe YouTube, premierul a pledat pentru 'Da': "Seanad nu are puteri si nu este democratic. Costa 20 de milioane de euro pe an si nu s-a implicat niciodata in viata publica irlandeza asa cum ar fi trebuit sa o faca", a afirmat acesta, pentru a justifica acest demers care se inscrie in cadrul unei cure de austeritate.
 
Afectata masiv de criza bancilor, dupa explozia unei bule imobiliare, fostul "Tigru celtic" a fost constrans sa faca apel la un plan de salvare oferit de partenerii europeni si de FMI, la finele lui 2010. Atunci a obtinut un plan global de salvare de 85 de miliarde de euro, dar insotit de conditii draconice.
 
Tara a iesit din recesiune in al doilea trimestru din 2013.
 
"Alte tari mici precum Suedia si Danemarca au demonstrat clar ca o singura camera parlamentara nu doar costa mai putin, dar munceste si mai bine si ofera o mai mare transparenta", afirma Enda Kenny. 
 
Irlanda a mai desfiintat o data Senatul, in 1936, dar l-a reinstaurat un an mai tarziu.
 
Cei care spun 'Nu' acuza partidul Fine Gael al primului ministru ca vrea, sub acoperirea austeritatii, sa centralizeze puterea, in loc sa promoveze o reforma politica mai ampla.
 
Format din 60 de membri, Senatul este in realitate redus la rolul de inregistrare a textelor aprobate de camera inferioara (Dail Eireann). Prerogativa sa cea mai semnificativa este capacitatea de a intarzia un proiect adoptat de camera inferioara pentru 90 de zile, dar senatorii nu au recurs la aceasta parghie decat de doua ori in 75 de ani.
 
Alegatorii sunt chemati vineri sa se pronunte si asupra infiintarii unei curti de apel, pentru a reduce gradul de incarcare al Curtii Supreme, supraaglomerata.
 
Birourile de vot s-au deschis la ora 06,00 GMT si se vor inchide la ora 21,00 GMT. Rezultatele ar putea fi anuntate sambata dupa-amiaza.
 
SURSA:HOTNEWS
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22