Ironizată pe Facebook că «fumează», Firea s-a aprins şi spune că merge la analize VIDEO

E.b. | 23.09.2016

Şedința Consiliului General al Primăriei Capitalei s-a transformat într-o dispută aprigă. Nu au lipsit jignirile, ameninţările şi aluziile la consumul de substanţe halucinogene.

Pe aceeași temă

 

Nicuşor Dan - consilier USB: „Ce ni se propune aici este un management de tip Mos Crăciun, ceea ce noi nu vom vota niciodată”.

 

Gabriela Firea: „Şi dumneavoastră credeţi în Moş Crăciun și copilul dumneavoastră va crește mare și va crede în Moș Crăciun. (aplauze) Moș Crăciun există, fără el lumea ar fi mai urâtă. Vreți să credem în Baba Cloanța?”

 

Gabriela Firea şi Nicuşor Dan s-au contrat după ce liderul USB a lansat acuzaţii de populism la adresa proiectului privind clădirile cu bulină.

 

Afirmaţiile primarului au fost preluate imediat, pe Facebook, de Ciprian Ciucu. „Ce fumează doamna primar?”, s-a întrebat consilierul PNL.

 

Anunţată despre ce se spune despre ea, Gabriela Firea a reacţionat dur.

 

Gabriela Firea, către Ciprian Ciucu: „Vă rog frumos, nu mai jigniţi că evacuam şi sala pentru cei care jignesc. (...) Am avut un dialog amical şi dumneavoastră vă întrebaţi retoric pe Facebook ce a fumat doamna primar. Nu am fumat niciodată în viaţa mea nici ţigări şi nici altceva. Merg cu dvs la analize. La cum vă comportaţi, probabil că dumneavoastră fumaţi şi probabil că din alea tari”. 

 

 

 

 

Proiectul a trecut în cele din urmă, chiar dacă aleşii USB, PNL şi PMP plecaseră deja în aplauzele ironice ale celor rămași.

 

„Noi am vrut să discutăm câteva proiecte controversate propuse de majoritatea, dar nedându-ne dreptul la dialog şi la cuvânt am decis să părăsim sala în semn de protest”, a explicat Ciprian Ciucu - consilier general PNL, conform Digi24.ro.

 

Două ore mai târziu, în sală a revenit Nicuşor Dan. A vrut să susţină o conferinţă pe tema intrării în insolvenţă a RADET, dar a fost dat afară: „Ședința este în desfășurare. Vă rugăm frumos. Nu aici!”

Disputa a continuat în hol.

- Pe termen mediu negociem... Vă rog, doamnă! Doamnă, suntem într-o conferință de presă! Erați în ședință! Mergeți în ședință!

- Ați întrerupt ședința și spuneți minciuni!

- Pauza s-a terminat. Începe ședința.

- Nu aveți dumneavoastră a-mi da mie vreo indicație.

 

Liderul Uniunii Salvați Bucureștiul le-a arătat obrazul contestatarilor, în timp ce un consilier PSD ameninţa un alt ales USB.

 

Anca Florea - consilier PSD: „Du-te tu și dă-le lecții altora! Şi nu te mai apropia de mine în viața ta! Ei, dar chiar crezi că am să mă sperii?”

 

În cele din urmă, şedinţa s-a încheiat cu doar 29 de aleşi în sală, din cei 53 prezenţi iniţial.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22