Isărescu: România reia negocierile pe tema TEZAURULUI aflat la ruşi

Fara Autor | 29.04.2013

Pe aceeași temă

România va începe din toamnă negocierile pentru recuperarea tezaurului din Rusia. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că a făcut un jurământ pentru recuperarea celor peste 90 de tone de aur. Sunt peste 90 de tone de aur nerecuperate, în valoare de peste 3,2 miliarde de euro. Din cantitate, 90% sunt monedă de aur, 10% lingouri, potrivit Digi24.ro.

„Guvernatorul de la care am preluat conducerea Băncii Naţionale, domnul Decebal Udrea, m-a solicitat pentru o întâlnire bilaterală, a fost foarte emoţionat. S-a dus la fişet şi mi-a scos cu mâna tremurândă acest dosar de documente originale şi mi-a spus: din 1922 acest dosar se dă din mână în mână, de la guvernator la guvernator, ca un fel de talisman şi jurământ că veţi face totul pentru recuperarea tezaurului nostru de la Moscova”, a relatat Mugur Isărescu.

„Ştiţi ce am făcut în 1990, la două ore după ce am fost numit guvernator la BNR? M-am dus în tezaur. De ce? Ca să ating aurul”, a spus guvernatorul BNR.

Isărescu declară că, din superstiţie, nu vrea să mai cumpere aur pentru rezerva de stat a României. „Eu nu vreau să mai crească rezerva de aur peste 100 de tone, că sunt superstiţios. De câte ori a trecut de 100 de tone, România a păţit câte ceva, aşa că de data asta să rămânem la 100 de tone. E suficient de mult”, a subliniat el.

Sursa: romanialibera.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22