Isărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum sugera un personaj

Redactia | 29.06.2018

Plasarea aurului în operațiuni de arbitraj sau de tip speculativ ar implica risc de contrapartidă și acesta a crescut o dată cu criza gloală, a declarat, vineri, Mugur Isăescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), într-o conferință de presă.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Aurul păstrat de BNR în contul deschis la Banca Angliei, care este un custode solid din punct de vedere financiar și reputațional, este în permanență aurul nostru, deci nu este înstrăinat prin operațiuni diverse și este la dispoziția noastră, în orice moment. Plasarea aurului în operațiuni de arbitraj sau de tip speculativ ar implica risc de contrapartidă și acesta a crescut o dată cu criza globală. O eventuală valorificare prin operațiuni, cum s-a sugerat în unele discuții în presă, prin televiziuni, ar implica o formă de înstrăinare, chiar dacă stocul ar rămâne depozitat la Banca Anglie", a spus Isărescu.

 

Noi nu am considerat că într-o asemenea perioadă este bine să apelăm la asemenea operațiuni pentru câștiguri care, altminteri, sunt mici. Nu merită, ca să spunem așa.

 

Nu numai că nu am făcut dar nici, cel puțin, nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum sugera un personaj.

 

Isărescu a amintit și de Tezaurul aflat la Moscova, care deși nu este recunoscut, aparține României.

 

"Văd că Ungaria și-a repatriat aurul din străinătate. Păi Ungaria are trei tone de aur. Le ținea în străinătate sau le ținea la Budapesta, era cam același lucru, nu? De ce nu am mai crescut stocul nostru de aur, destul de mare, cât al Poloniei? Dacă mai punem la socoteală că mai avem un stoc de aur depozitat în altă parte, cu documentele de rigoare, dar încă nerecunoscut, cred că stocul nostru de aur este suficient de mare dar suntem gata să cumpărăm în condiții competitive în continuare metal galben. Ca pondere, aurul, în total rezerve internaționale, suntem dincolo de mijloc", a spus guvernatorul BNR.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22