Italia: Silvio Berlusconi amenință cu o nouă criză de guvern, dacă va fi exclus din Senat

Fara Autor | 31.10.2013

Pe aceeași temă

Comisia specială din cadrul Senatului de la Roma a decis ca aventuala excludere a lui Silvio Berlusconi din Camera superioară a parlamentului italian să fie votată prin scrutin deschis, potrivit B1 Tv.
 
Hotărârea a provocat numeroase reacţii negative din partea susţinătorilor fostului premier italian.
 
Decizia a fost luată la 3 luni de la sentinţa Curţii de Casaţie de la Roma, din 1 august, care l-a condamnat definitiv pe fostul premier italian Silvio Berlusconi la 4 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset.
 
Din cei patru ani, trei au fost amnistiaţi.
 
Între cele două opţiuni pe care le avea la dispoziţie, un vot secret sau un vot deschis, Comisia specială pentru alegeri şi imunitate a votat în favoarea unui scrutin deschis.
 
Acum, senatul de la Roma se va reuni în şedinţă plenară, probabil la jumătatea lunii noiembrie, când fiecare senator dintre cei 321 de membri vor trece prin faţa preşedintelui Senatului şi se va pronunţa în favoarea sau împotriva excluderii din parlament a liderului dreptei italiene, Silvio Berlusconi, ales în funcţia de senator la ultimele alegeri legislative din luna februarie.
 
Într-un recent interviu acordat postului public de televiziune Rai Uno, Il Cavaliere, în vârstă de 77 de ani, afirmase că votul asupra excluderii sale din Senat "este o pată asupra democraţiei italiene, destinată să rămână în cărţile de istorie".
 
Liderul dreptei italiene nu poate fi exclus din parlament printr-o sentinţă judiciară, care este de fapt una politică, o sentinţă care nu are nicio legătură cu realitatea.
 
Publicaţia de stânga Il Fatto Quotidiano de la Roma comentează că întreaga Italie se întreabă acum care va fi în viitor "destinului politic" al fondatorului partidului de dreapta Poporul Libertăţii, formaţiune politică ce va fi dizolvată la începutul lunii decembrie, după decizia lui Silvio Berlusconi de a reveni la vechiul său partid de dreapta, Forza Italia , fondat în anul 1994.
 
sursa: B1 Tv
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22