Iulia Timoşenko: Un acord cu Rusia poate însemna începutul sfârşitului independenţei Ucrainei

D.g. | 18.12.2013

Pe aceeași temă

Un acord între Ucraina şi Rusia poate însemna "începutul sfârşitului" pentru independenţa ţării, a apreciat opozanta încarcerată, Iulia Timoşenko, într-un interviu publicat miercuri pe site-ul partidului său, informeaza Mediafax.

 

CITITI SI:   Rezultatul vizitei lui Ianukovici la Moscova: Rusia REDUCE tariful la GAZE pentru Ucraina cu circa o treime, incepand din ianuarie 2014 si va investi 15 miliarde de dolari in titluri de stat

 

La sfârşitul săptămânii trecute, înaintea vizitei de marţi la Moscova a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, Iulia Timoşenko a oferit un interviu pentru publicaţia germană Stern în care a atenţionat în privinţa unui acord între Ucraina şi Rusia.

"Acesta poate fi începutul sfârşitului independenţei Ucrainei. Cu Rusia vom pierde tot ceea ce avem", a declarat premierul.

"Ianukovici speră că îşi va păstra puterea cu ajutorul cadourilor politice al Rusiei. Dacă le acceptă, Ucraina se va afla din nou în plasa Rusiei, care va solicita supunerea în schimbul ajutorului economic", a declarat Timoşenko în acest interviu publicat miercuri de serviciul de presă al partidului de opoziţie Batkivşcina.

 

CITITI SI:  Germania: Ajutorul financiar propus Ucrainei de către Uniunea Europeană este insuficient

 

Timoşenko a îndemnat din nou Uniunea Europeană să adopte sancţiuni împotriva regimului preşedintelui ucrainean.

"Europa trebuie să facă o alegere între aspiraţiile europene ale poporului ucrainean şi bunăstarea unui dictator corupt", a declarat ea.

Iulia Timoşenko a fost încarcerată în august 2011 şi ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Procesul său a fost denunţat de opoziţie, care îl consideră o răzbunare politică a lui Ianukovici împotriva contracandidatei sale la alegerile prezidenţiale din 2010.

 

CITITI SI: SUA avertizează Ucraina. Sancţiuni în caz de noi represalii împotriva manifestanţilor

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22