Pe aceeași temă
Fostul premier Iulia Timosenko a fost eliberata sambata seara din spitalul penitenciarului din Harkov, unde a stat inchisa timp de trei ani. Parlamentul ucrainean a votat sambata o rezolutie pentru eliberarea "imediata" a fostului premier Iulia Timosenko, rival al lui Viktor Ianukovici, condamnata in 2011 la 7 ani de inchisoare pentru abuz de putere, scrie HotNews.ro.
Lidera opozitiei, rival puternic al lui Viktor Ianukovici, le-a facut cu mana sustinatorilor care au asteptat-o in afara penitenciarului dintr-o masina cu care a plecat, relateaza Reuters.
Aliatul sau Arseni Yantseniuk a declarat ca Timosenko va zbura la Kiev, unde va merge in Piata Independentei.
Pe contul de twitter al miscarii din Piata Independentei se vehicula informatia ca aceasta ar putea ajunge pe Maidan in cursul serii.
UPDATE 1: Timosenko: "Dictatura a cazut" in Ucraina
"Dictatura a cazut" in Ucraina, a transmis fostul premier Iulia Timosenko in prima sa declaratie dupa eliberarea din inchisoare, postata pe site-ul partidului sau.
"Dictatura a cazut nu datorita politicienilor si diplomatilor, ci datorita oamenilor care au iesit in strada, care au reusit sa-si protejeze familiile si tara", a spus ea.
UPDATE 2: Jose Manuel Barroso saluta eliberarea Iuliei Timosenko
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat sambata eliberarea opozantei si fost premier Iulia Timosenko, lansand totodata un apel pentru o justitie independenta in Ucraina.
"Salut eliberarea Iuliei Timosenko. O justitie independenta este esentiala pentru o Ucraina democratica", a scris pe contul sau de Twitter seful executivului european, potrivit AFP.
Cine este Iulia Timosenko
Opozanta ucraineana Iulia Timosenko, incarcerata din 2011 si avand reputatia unei doamne de fier, a trecut, in cativa ani, de la functia de premier la postura de detinut, dar fara sa-si piarda combativitatea, scrie intr-un material biografic AFP, citat de Mediafax.
In criza actuala, fostul premier, care urmeaza sa fie eliberata, in urma unei legi votate vineri de Parlament, s-a remarcat ca opozanta cea mai radicala a regimului lui Viktor Ianukovici, ales in 2010. Ea l-a acuzat ca transforma Ucraina in Coreea de Nord si a considerat inutile negocierile cu el.
"Indepartarea imediata a lui Ianukovici si urmariri impotriva lui pentru uciderea masiva a civililor trebuie sa fie singura cerinta a poporului, a opozitiei si a comunitatii internationale", a declarat ea joi dupa focurile de arma cu munitie de razboi din centrul Kievului, soldate cu zeci de morti.
In ziua urmatoare, presedintele a fost de acord cu alegeri prezidentiale anticipate si Parlamentul a votat o lege care a permis eliberarea lui Timosenko, un inamic jurat al lui Ianukovici de aproape zece ani.
Portretul sau se afla in continuare in Maidan, locul de reuniune al miscarii de contestare care dureaza de trei luni, iar unii manifestanti isi exprima regretul fata de absenta unui lider de amploarea ei pentru a rasturna regimul inca de la inceputul manifestatiilor, la sfarsitul lui noiembrie.
In varsta de 53 de ani, aceasta femeie eleganta si experimentata in tehnicile de comunicare s-a facut cunoscuta in lumea intreaga in 2004. Usor de recunoscut gratie tresei sale traditionale, ea s-a erijat in artizan al "revolutiei portocalii" prooccidentale care a zguduia tara la momentul respectiv.
Ea agita multimile la Kiev impotriva premierului din perioada respectiva, care era si candidatul la prezidentiale sustinut de Moscova. Viktor Ianukovici a esuat si i-a purtat o ranchiuna continua.
Coalitia "portocalie" pe care a format-o cu Viktor Iuscenko a propulsat-o, sustinuta de occidentali, impotriva Rusiei lui Vladimir Putin.
Anii petrecuti la putere au destramat insa aceasta alianta - Timosenko paraseste Guvernul, apoi revine la conducerea lui in 2007 - pana la alegerile prezidentiale din 2010, care marcheaza revenirea victorioasa a lui Viktor Ianukovici.
Acesta este momentul in care incep problemele judiciare pentru Timosenko.
Ea este condamnata in 2011 la sapte ani de inchisoare pentru ca a semnat in calitate de sef al Guvernului un acord pe tema gazelor cu Rusia ale carui conditii au fost descrise drept prejudicioase pentru tara sa.
Ea este suspectata, de asemenea, de complicitate la uciderea la comanda unui deputat, acuzatii pe care le respinge in bloc denuntand o razbunare a puterii ce urmareste sa o inlature de pe scena politica.
Incarcerarea si condamnarea sa devin foarte rapid un obstacol major in relatiile dintre Ucraina si occidentali, care cer eliberarea ei.
Chiar si in spatele gratiilor ea continua sa se lupte cu puterea lui Ianukovici.
Timosenko a inceput o greva a foamei de trei saptamani pentru a protesta fata de violentele la care sustine ca este supusa.
Transferata in mai 2012 la spitalul din Harkov (est) pentru a primi ingrijiri medicale din cauza herniei de disc de care sufera, ea l-a acuzat pe presedinte ca o spune unei supravegheri video care continua chiar si la toaleta.
Din tribunele "revolutiei portocalii" si pana la intalnirile cu puternicul om politic al Rusiei Vladimir Putin, aceasta femei miniona si-a castigat renumele de "doamna de fier" dinainte de a fi incarcerata.
O statueta a Ioanei d'Arc din luxosul sau birou din Kiev, memoriile fostului premier britanic Margaret Thatcher si o carte despre fostul secretar de Stat american Madeleine Albright arata, mai bine decat un discurs lung, referintele sale politice si nivelul ambitiilor sale.
Adversarii sai politici o considera, in schimb, o "oportunista pura" si subliniaza aspectel obscure ale carierei sale.
Nascuta la 27 noiembrie 1960, inginer-economist in perioada fostei Uniuni Sovietice, Timosenko a condus, dupa independenta tarii, in 1991, o importanta companie energetica ce detinea monopolul importurilor de gaze rusesti in Ucraina.
Din cauza acestui post, obtinut cu ajutorul lui Pavlo Lazarenko, un fost premier ucrainean care, in prezent, este incarcerat in Statele Unite pentru escrocherie si spalare de bani, a fost acuzata atat in Ucraina, cat si in Rusia, de mituirea unor oficiali din cadrul Ministerului rus al Apararii.
Aceste cazuri au fost inchise in 2005, in circumstante obscure, dupa revolutia din 2004, care a propulsat-o pe Timosenko in fruntea Guvernului.
Sotul ei, Oleksandr, a obtinut azil politic in Cehia dupa incarcerarea ei. Fiica lor, Evghenia, a luptat fara incetare pentru eliberarea ei, multiplicadu-si intalnirile in Occident.