Iuri Luţenko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, în stare gravă după ce a fost agresat

F.m. | 11.01.2014

Pe aceeași temă

Iuri Luţenko, fost ministru de Interne şi unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, este în stare gravă după ce a fost bătut în cursul unor confruntări între manifestanţi proeuropeni şi forţele de ordine, la Kiev, informeaza Mediafax.

 

Zeci de manifestanţi s-au adunat vineri seară în faţa unui tribunal care i-a condamnat la câte şase ani de închisoare pe trei bărbaţi acuzaţi că au vrut să arunce în aer, în 2011, o statuie a lui Lenin.

Televiziunea publică ucraineană a difuzat imagini cu mai multe persoane transportate pe targă după intervenţia forţelor de ordine împotriva manifestanţilor care atacaseră cu pietre.

Soţia lui Luţenko a declarat că acesta are traumatisme craniene după ce a fost bătut de forţele de ordine. "Soţul meu este la terapie intensivă", a spus ea.

Luţenko, în vârstă de 49 de ani, membru al fostului Cabinet prooccidental condus de Iulia Timoşenko, a fost în detenţie aproape trei ani, fiind eliberat la presiunile Uniunii Europene.

Începând din noiembrie, în Ucraina au loc proteste masive faţă de refuzul Administraţiei Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Sursa: Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22