Pe aceeași temă
Aflat la Deveselu unde încep lucrările pentru scutul antirachetă, James Miller, adjunctul secretarului Statelor Unite pentru politica de apărare, a afirmat că România a devenit unul dintre cei mai de încredere parteneri ai SUA.
Luni, la Baza Militara Deveselu (judetul Olt), incepand cu ora 12.00, are loc ceremonia oficiala de marcare a inceperii lucrarilor principale de constructie la componenta din Romania a scutului antiracheta. La ceremonie participa presedintele Traian Basescu, secretarul de stat MAE Bogdan Aurescu, numarul 2 din NATO si numarul 2 din Pentagon, precum si ministrul Apararii, Mircea Dusa.
Scutul ”reprezintă o extraordinară realizare pentru România, realizare de care trebuie să fiți mândri”, a spus Miller.
”Pentru Statele Unite, România s-a transformat în unul dintre cei mai de încredere și capabili parteneri”, a continuat el.
”E o țară care exportă securitatea pretutindeni. România de astăzi reflectă parteneriatul pe care îl are cu SUA. Vedem un mare potențial în construcția pe viitor a acestei relații. Ziua de azi marchează un element esențial pentru alianță”, a susținut adjunctul secretarului SUA.
Parte a programului antiracheta al SUA pentru Europa (European Phased Adaptive Approach), Baza Militara Deveselu este prevazuta sa atinga capacitatea operationala la orizontul anului 2015. Baza Deveselu va constitui contributia Romaniei si un element important al arhitecturii sistemului de aparare antiracheta dezvoltat de NATO.
sursa: B1 Tv