Jandarmeria: Intervenţia de la marşul Unirii nu a fost în forţă, ci conform procedurilor

E.b. | 24.10.2016

Jandarmeria arată, în raportul trimis ministrului Afacerilor Interne, că intervenţia din Piaţa Victoriei a fost conform procedurilor, nu a fost în forţă, nu s-au folosit spray-uri şi bastoane, ci s-a format un cordon de ordine pentru a împiedica manifestanţii să blocheze un drum.

Pe aceeași temă

 

Cele cinci persoane au fost scoase din mulţime şi duse la secţia de poliţie pentru ca ceilalţi manifestanţi să nu se solidarizeze şi să ocupe drumul public, au declarat surse ministeriale, conform News.ro.

 

Potrivit surselor citate, în raport se arată că jandarmii nu a avut o intervenţie în forţă la manifestaţia unioniştilor din Piaţa Victoriei, pentru că aceasta presupune folosirea elementelor din dotare, respectiv spray, tonfe, bastoane şi pistol, ci a fost folosită o procedura de blocare prin cordon de ordine publică, în conformitate cu procedurile Jandarmeriei.

 

În cazul celor cinci persoane care au fost duse la secţia de poliţie, Jandarmeria precizează că acestea nu au fost reţinute, ci scoase din mulţime, aşa cum prevăd procedurile. Măsura a fost luată în cazul celor care incitau la spargerea cordonului de ordine publică, pentru a nu exista riscul ca ceilalţi manifestanţi să se solidarizeze şi să ocupe drumul public.


Legat de faptul că manifestanţilor le-a fost blocată intrarea pe Calea Victoriei, Jandarmeria arată că în Piaţa George Enescu era organizat sâmbătă un festival.


Jandarmeria mai arată că există şi imagini din care se poate vedea modul în care au intervenit jandarmii la manifestaţia unioniştilor care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei.

 

 


Şeful Jandarmeriei Române a trimis la Ministerul Afacerilor Interne raportul despre incidentele de la manifestaţia din Piaţa Victoriei, raport care fusese cerut sâmbătă de ministrul Dragoş Tudorache.


Ministrul Afacerilor Interne spunea că nu va ezita să ia măsuri în situaţia în care au fost abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor. La ora 15.00, Tudorache are programată o conferinţă de presă.


La marşul organizat sâmbătă de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, au participat aproximativ 2.500 de oameni


Incidentele din Piaţa Victoriei au izbucnit în momentul în care manifestanţii au vrut să intre pe Calea Victoriei. Nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi că îşi continue marşul, unii dintre protestatari s-au îmbâncit cu jandarmii. Cinci dintre manifestanţi au fost scoşi de jandarmi din mulţime şi duşi la secţia de poliţie pentru a fi legitimaţi, ulterior patru dintre aceştia fiind amendaţi cu câte 3.000 de lei pentru instigarea prin orice mijloace, cu intenţia de tulburare a adunării publice, printre aceştia fiind şi George Simion, liderul manifestanţilor unionişti.


Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că manifestanţii au fost opriţi să intre pe Calea Victoriei pentru că nu aveau autorizaţie să meargă pe acel traseu până în Piaţa Universităţii. El a precizat că în autorizaţia pentru manifestaţie, traseul marşului era din zona Unirii, Hanul lui Manuc, spre Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, fără revenire în Piaţa Universităţii.


Manifestaţia pentru care Platforma Unionistă “Acţiunea 2012” avea autorizaţie s-a încheiat la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar de acolo unii dintre participanţi, la îndemnul lui George Simion, au mers la fântâna de la Piaţa Universităţii, unde au continuat protestele. 


În noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ 100 de oameni au dormit în corturi amplasate în jurul fântânii de la Universitate. Duminică, George Simion s-a întâlnit cu conducerile partidelor PMP, ALDE, PSD, USR şi PRU, la finalul cărora unioniştii au încheiat manifestaţia de la Universitate, după 24 de ore de protest.


Deşi liderul unioniştilor, George Simion, anunţa că o nouă manifestaţie va avea loc duminică, la ora 16.00, de la ora 17.00 manifestanţii unionişti şi-au strâns corturile şi au plecat de la Universitate. Două ore mai târziu, şi George Simion anunţa că protestul de la Universitate s-a încheiat, după ce a primit asigurări de la toate partidele, mai puţin PNL, că ”atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22