Jeffrey Franks: Este putin probabil ca o banca din Romania sa cada. Deficitul structural al tarii va cobori la 0,1% din PIB in 2012

Fara Autor | 21.12.2011

Pe aceeași temă

 

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, că este puţin probabil ca o bancă din România să cadă, deşi unele instituţii de credit au transferat bani în afara ţării, altele au adus capital, astfel că, în ansamblu, poziţia sistemului bancar rămâne una echilibrată. De asemenea, deficitul structural al României va coborî de la 2,8% din PIB în acest an la 0,1% anul viitor.
 
Întrebat dacă acordul cu instituţiile internaţionale este suficient pentru situaţia în care o bancă din România ar da faliment, Franks a afirmat că un astfel de scenariu este puţin probabil, iar dacă totuşi s-ar întâmpla, suma disponibilă din acord ar putea creşte în foarte scurt timp.
 
"Există riscuri (...) dar nu, scenariul pe care l-ai descris nu are o probabilitate mare. Dacă ne-am afla într-o problemă severă, este posibil să extindem valoarea aranjamentului stand-by într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu aprobarea boardului. Acest lucru a mai fost făcut şi în alte ţări", a declarat Franks, citat de Mediafax.
 
În ceea ce priveşte riscul ca băncile străine să-şi retragă finanţările din România în perioada următoare, oficialul FMI a arătat că, într-adevăr, unele bănci au redus expunerile pe România, însă altele au majorat-o, astfel că impactul a fost relativ neutru.
 
Şeful Supravegherii de la BNR, Nicolae Cinteză declara la rândul său, în urmă cu aproape două săptămâni, că sistemul bancar este stabil şi, cel puţin în 2012, nu va exista o situaţie care să necesite crearea unei bănci-punte.
 
FMI a aprobat luni, al treilea raport de evaluare a implementării programului economic şi fiscal convenit în cadrul acordului cu România şi a pus la dispoziţia României o nouă tranşă, echivalentă cu 430 milioane Drepturi Speciale de Tragere (507 milioane euro). Suma totală disponibilă pentru România a urcat, astfel, la 1,35 miliarde Drepturi Special de Tragere (echivalentul a 1,6 miliarde euro).
 
În luna martie a acestui an, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro. Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.
 
Deficitul structural al României va coborî de la 2,8% din PIB în acest an la 0,1% anul viitor şi va intra astfel în limita a 0,5% din PIB stabilită la cel mai recent summit european, potrivit şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
 
"Când facem calcule privind deficitul bugetar raportat la PIB, noi calculăm totodată şi cât ar însemna acest procent dacă economia ar creşte cu o rată normală. Rezultatul este ceea ce noi numim deficit structural. În perioadele de boom, deficitul structural este mai mare decât cel bugetar, dar dacă apar dificultăţi economice, deficitul structural devine mai mic decât cel bugetar", a declarat Franks.
 
Autorităţile române şi instituţiile internaţionale au luat în calcul un deficit bugetar de 4,4% din PIB pentru acest an şi de 1,9% din PIB pentru anul viitor.
 
Oficialul FMI a arătat că economia României nu creşte la potenţialul său, ceea ce explică deficitul structural mai mic decât cel bugetar. Cele mai recente estimări ale autorităţilor arată că economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi aproximativ 2% în 2012.
 
Şefii de stat sau de guvern din UE au convenit recent la Bruxelles o serie de măsuri care vizează consolidarea guvernanţei fiscale şi coordonarea politicilor economice pe termen lung, respectiv întărirea mecanismelor de urgenţă ale zonei euro şi finanţarea FMI cu 200 miliarde euro pentru a încerca să abordeze tensiunile imediate cauzate de criză.
 
Noua guvernanţă fiscală presupune, printre altele, ca bugetele să fie echilibrate sau pe excedent, prevedere care va fi considerată respectată dacă deficitul structural anual nu va depăşi 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) după anul 2012.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22