John KERRY: Preluarea ILEGALĂ a puterii în AFGANISTAN va provoca o intrerupere a susţinerii financiare şi în materie de securitate oferită de Statele UNITE

P.c. | 08.07.2014

Pe aceeași temă

Secretarul de Stat american John Kerry a avertizat, marţi, împotriva oricărei tentative de a prelua ilegal puterea în Afganistan, ameninţând cu întreruperea ajutorului financiar şi pentru securitate acordat ţării. Şeful diplomaţiei americane le-a cerut "tututor liderilor afgani să îşi menţină calmul pentru a păstra progresul înregistrat în ultimul deceniu precum şi încrederea poporului afgan", relateaza Mediafax.

 

"Orice acţiune care va viza preluarea puterii prin mijloace extra-legale va costa Afganistanul susţinerea financiară şi în materie de securitate oferită de Statele Unite şi comunitatea internaţională", a declarat Kerry în timpul unei escale tehnice la Tokyo, în timp ce situaţia postelectorală se tensionează între cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale afgane.

 

"Am luat notă cu cea mai mare îngrijorare de informaţiile care fac referire la proteste în Afganistan (...) Statele Unite aşteaptă ca instituţiile electorale afgane să ofere o examinare completă şi în profunzime a acuzaţiilor plauzibile de nereguli", a adăugat Kerry, care se îndreaptă către Beijing.

 

CITITI SICSAT: Romania va participa cu pana la 200 de militari si 50 de politisti si jandarmi in misiunea din Afganistan

 

Potrivit rezultatelor provizorii ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale publicate luni, economistul Ashraf Ghani se află pe primul loc cu 56,4 la sută din voturi, dar adversarul său Abdullah Abdullah (43,5 la sută) a respins rezultatele, scrutinul fiind marcat de o fraudă masivă, în opinia lui.

 

Anunţarea rezultatelor, amânată de mai multe ori, nu a dispersat confuzia generală. Abbdullah, care şi-a devansat clar adversarii în primul tur, cere analizarea mai aprofundată a fraudelor care i-ar fi putut fura victoria.

 

"Rezultatele anunţate de comisie sunt o atingere adusă voinţei poporului", a declarat pentru AFP Mujib Rahman Rahimi, purtătorul de cuvânt al lui Abdullah, care a afirmat că echipa sa a întrerupt contactele realizate în ultimele zile cu echipa adversă, după anunţarea rezultatelor.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22