Judecătorii Curţii de Apel Cluj cer revocarea din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica

Fara Autor | 10.01.2013

Pe aceeași temă

Judecătorii Curţii de Apel Cluj au votat, joi, pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica, din cauza "îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu", iar vineri va fi luată în discuţie revocarea lui Horaţiu Dumbravă şi Alexandru Şerban, transmite MEDIAFAX.

 

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Adunarea Generală a Judecătorilor din Curtea de Apel Cluj s-a întrunit, joi, şi a votat pentru revocarea din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica.

"Au fost prezenţi 43 de judecători, 38 au votat pentru revocare, patru împotrivă, un vot a fost nul. Motivul principal pentru care se cere revocarea din funcţie este îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în calitate de membru al CSM”, a declarat Claudia Ilieş.

Ilieş a adăugat că, potrivit legii, procedura de revocare a fost declanşată şi această decizie va fi trimisă tuturor curţilor de apel din ţară, care se vor întruni, la rândul lor, în adunări generale.

Tot joi, judecătorii Curţii de Apel Cluj au convocat o altă adunare generală, pentru vineri, în cadrul căreia urmează să voteze pentru revocarea din funcţie a altor doi membri ai CSM, Horaţiu Dumbravă şi Alexandru Şerban.

Alina Ghica, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, declara, miercuri, că nu s-a invocat niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru revocarea sa din funcţia de membru al CSM, precizând că va respecta deciziile luate în adunărilor generale ale judecătorilor.

 

Judecătoarea Alina Ghica a afirmat că în 2012 a fost pentru prima dată când evoluţia CSM a fost evidenţiată pozitiv în rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Totodată, judecătoria Râmnicu Vâlcea a declanşat procedura de revocare a lui Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, întrucât a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.

Şi magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au decis, miercuri, în Adunarea Generală, să ceară revocarea lui Cristi Danileţ din CSM, decizia fiind luată în cadrul procedurii declanşate de judecătorii din Vâlcea.

Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.

Şedinţa de miercuri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care avea pe ordinea de zi şi alegerea vicepreşedintelui CSM, s-a amânat din lipsă de cvorum.

Alegerea vicepreşedintelui CSM fusese amânată pentru săptămâna aceasta, după ce şedinţa din 4 ianuarie a fost suspendată din lipsă de cvorum. Atunci şi-au depus candidaturile pentru această funcţie judecătorii Alina Ghica (ce a deţinut funcţia de preşedinte în 2012-n.r.) şi Cristi Danileţ.

Anterior procedurii de desemnare a vicepreşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedinte al Consiliului, ea începându-şi mandatul de luni, 7 ianuarie.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au solicitat, miercuri, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate procedurile de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM.

Cererea a fost formulată de către reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) Norel Popescu şi Gabriela Baltag, care au venit miercuri la CSM. Aceştia au spus că cer demisia de onoare a membrilor CSM având în vedere lipsa de transparenţă şi coeziune în interiorul Consiliului.

Consiliul director al AMR a salutat iniţiativa instanţelor de declanşare a procedurilor de revocare a unor membri ai CSM precizând că sprijină demersurile acestora. Totodată, Consiliul director al AMR a solicitat tuturor instanţelor şi parchetelor să declanşeze astfel de proceduri.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22