Judecătorul Mircea Moldovan, judecat alături de Dan Adamescu, vrea să demisioneze din magistratură

D.g. | 03.07.2014

Pe aceeași temă

Judecătorul Mircea Moldovan de la Tribunalul Bucureşti - trimis în judecată, alături de trei colegi şi de omul de afaceri Dan Adamescu, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă - a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de aprobare a demisiei din magistratură, informeaza EVZ.

Cererea judecătorului va fi luată în discuţie în şedinţa de plen a CSM de joi.

În 24 iunie, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Dan Adamescu, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei, în stare de libertate, omul de afaceri Iosif Armaş.

Mircea Moldovan va fi judecat pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi şapte fapte de luare de mită, dintre care trei în formă continuată, Ion Stanciu pentru două fapte de luare de mită, dintre care una formă continuată (şapte acte materiale), iar Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru pentru luare de mită. Dan Grigore Adamescu este acuzat de două fapte de dare de mită, iar Iosif Armaş, pentru trei fapte de dare de mită.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22