Pe aceeași temă
În cazul judecătorului Dănileț, GDS evocă o serie de ”merite esențiale în configurarea democratică a spațiului nostru public”. În cazul lui Voicu Rădescu, GDS amintește că este ”cel care a transformat adresa Calea Victoriei 120 într-un loc din care iradiază cultură alternativă, independentă”
Comunicatul integral al Grupului pentru Dialog Social:
”Cel puțin de la marile proteste civice din 2017 pentru statul de drept și pentru independența justiției în România, judecătorul Cristi Danileț a devenit o voce esențială a spațiului nostru public. Respectându-și întotdeauna statutul de judecător care, prin fișa postului, trebuie să se țină departe de implicarea politică, domnul Danileț și-a formulat fiecare intervenție astfel încât să fie limpede că el militează în favoarea statului de drept și pentru independența magistraților. A cerut, altfel spus, ca magistrații să fie liberi de presiune politică – și s-a comportat el însuși ca un judecător liber.
Ceea ce, în acele vremuri în care miza era anihilarea statului de drept în România, a contat enorm și decisiv în spațiul public. Am văzut cu toții cum arată un judecător liber – care a devenit sinonim cu însăși cauza care ne scotea pe toți în stradă. Aceasta, și nu alta, e explicația popularității imediate a judecătorului Danileț: grație lui, toți cei din stradă am știut că există judecători care țin să rămână liberi.
Asta era esențial pentru cei care voiam ca România să rămână un stat de drept, așadar un stat cu un destin european. România putea rămâne europeană câtă vreme avea magistrați precum Cristi Danileț. Astăzi, judecătorul Danileț continuă să nu fie pe placul unui establishment politico-juridic. Recent Consiliul Suprem al Magistraturii l-a suspendat din funcție pe motive extrem de discutabile, de viață personală.
Apoi, judecătorul Cristi Danileț a mai făcut un serviciu public esențial pentru aceeași Românie europeană: a inițiat discuția despre necesitatea educației juridice în școli. A mers personal în zeci de școli, a discutat cu mii de eleve și de elevi, i-a făcut să înțeleagă ce este educația juridică – și, în egală măsură, a înțeles cum trebuie ea predată pentru a le fi inteligibilă.
Rezultatul concret al acestui turneu a fost un manual de educație juridică, distribuit gratuit, însoțit de videolecții de educație juridică puse la dispoziția elevilor. Grație eforturilor judecătorului Danileț, educația juridică a devenit disciplină opțională; în 2021, 6.900 de elevi se înscriseseră la această disciplină.
Tot grație judecătorului Danileț și eforturilor asociației fondate de el, VeDem Just, în octombrie 2021 Parlamentul a votat legea prin care educația juridică a devenit disciplină obligatorie în învățământul preuniversitar.
Pentru toate aceste merite esențiale în configurarea democratică a spațiului nostru public, Grupul pentru Dialog Social a decis acordarea Premiului GDS pe anul 2021 judecătorului Cristi Danileț.
Grupul pentru Dialog Social a hotarât să acorde post-mortem Premiul GDS ‒ In memoriam, regretatului Voicu Rădescu, cel care a transformat adresa Calea Victoriei 120 într-un loc din care iradiază cultură alternativă, independentă. A făcut-o cu inima deschisă și cu deosebită pricepere timp de aproape trei decenii (1994-2021) prin “Teatrul de Luni”, prin “Green Hours Jazz Café” şi prin alte proiecte culturale similare, devenite mărci înregistrate.”
Context
Pe data de 14 decembrie, secţia pentru judecători a CSM l-a exclus din magistratură pe judecătorul clujean Cristi Danileţ pentru postările de pe Tik Tok.
Judecătorul Cristi Danileţ este suspendat din funcţie până când se judecă la Înalta Curte contestaţiile lui faţă de decizia CSM de excludere din magistratură şi faţă de suspendarea automată din funcţie.
Aceasta înseamnă că pâna la data unui verdict din partea Completului de 5 judecători de la Înalta Curte, judecătorul Danileţ rămâne fără job: nu merge la serviciu şi nu primeşte salariu.