Judecatorul Dumbrava, reactie la acuzele presedintelui Basescu: Fiecare este liber sa traga ce concluzie doreste

T.d. | 09.10.2014

Pe aceeași temă

“Fiecare este liber sa traga ce concluzie doreste”, afirma judecatorul Horatius Dumbrava, cu privire la declaratiile presedintelui Basescu despre dosarul Microsoft. Seful statului l-a acuzat, joi, pe judecatorul Dumbrava ca “minte”, informeaza Mediafax.

"Plenul CSM a decis astăzi (joi - n.r.) cu unanimitate de voturi să sesizeze Inspecţia Judiciară în urma declaraţiilor făcute de preşedintele şi premierul României, urmând să se analizeze dacă acestea au adus în vreun fel atingere justiţiei. Atât am avut de spus pe această tema. Fiecare este liber să tragă ce concluzie doreşte", este postarea de pe contul de Facebook al lui Dumbravă, apărută după ce preşedintele a declarat că acesta "minte".

Preşedintele Traian Basescu l-a acuzat, joi, pe judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că "minte", şeful statului precizând că îşi menţine integral declaraţia pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale faţă de cinci foşti miniştri.

CITESTE SI: Traian Basescu: Informatiile mele in dosarul Microsoft provin din ALTE SURSE, nu din dosar. Sunt magistrati care tin neaparat sa faca politica

"Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domnn magistrat a considerat că în conferinţa mea de presă am afectat justiţia că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi menţin integral declaraţia pe care am făcut-o când am anunţat cererea de urmărire penală pentru cinci foşti miniştri", a declarat Băsescu.

CSM a decis joi să sesizeze Inspecţia Judiciară atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în cazul afirmaţiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Inspecţia Judiciară urmează să analizeze afirmaţiile şi să prezinte concluziile într-un singur raport privind apărarea independenţei justiţiei, care va fi prezentat plenului CSM.

Analizarea declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta în 6 octombrie, referitoare la dosarul privind societatea Petrotel Lukoil, aflat pe rolul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, a fost pe ordinea de zi a şedinţei de joi a plenului CSM.

Celelalte două propuneri de sesizare a Inspecţiei Judiciare au fost făcute în timpul şedinţei plenului, de către judecătorul Horaţius Dumbravă şi vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22