Pe aceeași temă
El a spus vineri că nu o suspectează pe Raluca Prună, ministrul Justiției, de rea-credință, dar bilanțul DNA nu era locul potrivit pentru un asemenea anunț: ''Anunțul intempestiv făcut de ministrul Justiției, ieri, la bilanțul DNA, privind propunerea domniei sale de a prelungi mandatul doamnei Laura Codruța Kovesi îl consider unul nefericit, nelalocul lui, pentru că inclusiv Comisia Europeană cere criterii de transparență și un proces transparent privind nominalizările la în funcțiile de la Ministerul Public, cât și de la Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Judecătorul Dumbravă consideră că, prin anunțul respectiv, ministrul Prună i-a făcut “un mare rău” înclusiv șefei DNA, potrivit Agerpres.
Și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat joi seara prezentarea bilanțului DNA, considerând că aceasta a fost o demonstrație de forță, și a atacat-o din nou pe Laura Codruța Kovesi
”Cred că fenomenul corupţiei este unul care a luat amploare în România şi trebuie curmat. Bilanţul de astăzi al DNA a fost un bilanţ triumfalist. Nu am auzit ca în alte ţări Procuratura să facă astfel de bilanţuri publice, în care să se laude cu numărul de dosare, de arestări. Cred că acţiunea DNA nu trebuie să se bazeze pe suportul publicului. Publicul susţine sau nu. DNA trebuie să se bazeze pe lege. Singurul suport pentru DNA este legea, şi nu suportul popular. Dacă DNA consideră că trebuie să treacă în rândul partidelor politice, atunci schimbăm metoda de abordare.
Găsesc deplasat bilanţul de astăzi, pentru că nimeni n-a vorbit că d-na Kovesi a spus, în 2015, că nu este de acord cu 220 de hotărâri ale instanţei. Adică nu este de acord cu justiţia. Dacă un politician ar fi spus asta, CSM ar fi sărit în sus. N-am auzit ca d-na Kovesi să fi fost atenţionată pentru aceste declaraţii”, a spus Tăriceanu, la Televiziunea Publică.