Pe aceeași temă
Lipsa de etică a actualului judecător atinge punctul maxim atunci când vrea să lase impresia că a consultat un autor, dar, de fapt, rândurile sunt scrise de altcineva, iar acest altcineva este exclus de la citare.
Fost consilier prezidenţial, deputat şi secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Enache a ajuns judecător la CCR în iulie 2016, la propunerea PSD.
Plagiatele din cărţile lui Enache arată o „râvnă” şi o perseverenţă care au necesitat mult timp şi care ridică întrebarea dacă nu cumva studierea efectivă a surselor şi citarea lor onestă n-ar fi luat tot atâta timp. Asta deoarece plagiatele de la Enache sunt mai „sofisticate” şi mai greu de detectat decât cele „fără perdea”, gen Victor Ponta, Mihai Tudose sau Gabriel Oprea, arată România libreră.
Cele trei cărţi analizate de România liberă au apărut la Editura „Universul Juridic” şi se numesc „Democraţia parlamentară” (2012), „Modalităţile controlului parlamentar” (2014) şi „Procesul legislativ” (2015). Cele mai grave încălcări ale regulilor academice, identificate în aceste volume, sunt „plagiatele fără sursă”.
De unde ar fi copiat
Printre „victimele“ acestei metode sunt jurnalistul Cristian Pantazi de la Hotnews.ro, cercetătorul ştiinţific Roxana Munteanu, conferenţiarul Simona Gabriela Maşca, lectorul Viorela Ligia Văidean şi economistul Andreea Golguţ – toate de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cercetătorul Narcisa Mihaela Stoicu de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, reporterul Raluca Ghinea de la agenţia de presă Mediafax, enciclopedia online Wikipedia, consilierul parlamentar Mihai Banu, profesorul universitar Cristian Ionescu sau diferite documente ale Parlamentului României.
Toate aceste situaţii sunt expuse în capturile care însoţesc acest material. „În general, preluarea de fragmente înseamnă o lipsă cronică de imaginaţie, vecină cu o teamă la fel de cronică de venirea momentului marelui bilanţ când nu vei putea pune nimic valoros din ceea ce îţi poate aparţine”, spune, despre acest tip de plagiat, profesorul universitar Dorin Isoc, coordonatorul platformei plagiate.ro.
Primul exemplu: „Stat arbitru sau stat jucător? Margaret Thatcher a demonstrat eficient un paradox aparent: cu cât scoți statul din mai multe business-uri, cu atât îl întărești mai mult. Cu o singură condiție - să-i întărești rolul de arbitru”, scria redactorul-şef al Hotnews.ro, Cristian Pantazi, pe 23 aprilie 2013.
După mai mult de doi ani, Enache prelua fragmentul, aproape fără modificări şi fără a indica sursa: „În acest sens, faţă de o eventuală opţiune, stat-arbitru sau stat jucător, fostul prim-ministru al Regatului Unit, Margaret Thatcher, a demonstrat eficient un paradox aparent: cu cât scoţi statul din mai multe business-uri, cu atât îl întăreşti mai mult. Cu o singură condiţie: să-i întăreşti rolul de arbitru” („Procesul legislativ”, p. 240).