Pe aceeași temă
Liviu Alexa, patronul publicației locale Ziardecluj.ro, a fost numit miercuri în funcția de președinte interimar al organizației județene PSD Cluj, a anunțat Viorica Dăncilă.
Liviu Alexa este unul dintre jurnaliștii care îl consiliau pe fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea.
De altfel, firma lui Liviu Alexa apare pe statele de plată ale partidului. PSD a plătit începând cu anul 2016, din subvenția de la stat, aproximativ 430 000 de lei către firma Pagina Ciudatului SRL, deținută de Liviu Alexa.
Alexa deține postul de televiziune NCN și site-ul Ziar de Cluj.
Odată cu numirea sa, Liviu Alexa a transmis și un mesaj pe pagina sa de Facebook care face referire la politica editoriala a trustului pe care îl deține.
„Politica editorială nu se schimbă. Nu încercați să speculați nimic.”, a scris Alexa.
Propunerea lui Liviu Alexa pentru preluarea Organizației PSD Cluj a fost făcută chiar de Vorica Dăncilă. Au fost însă discuții aprinse între liderii partidului în privința acestei desemnări, fiind unele voci care au sesizat tocmai favorurile financiare făcute de partide către Alexa, scrie Digi 24 care citează surse din partid.
În cele din urmă, numirea sa a fost însă votată de majoritatea membrilor CEx. După ședință, Viorica Dăncilă a anunțat și motivul pentru care l-a schimbat pe fostul președinte PSD Cluj, Horia Nasra.
„Am luat în discuţie organizaţia PSD Cluj, unde am numit un nou preşedinte interimar, în locul lui Horia Nasta, având în vedere rezultatul foarte slab obţinut atât pe municipiu, cât şi pe judeţ. L-am numit ca preşedinte interimar pe Liviu Alexa şi sperăm ca la Cluj rezultatul să fie mult mai bun”, a declarat Viorica Dăncilă la finalul ședinței CEx.
"Doamna preşedinte Viorica Dăncilă arată prin numirea mea că PSD este un partid viu, dornic să se reformeze şi să se îndrepe către tineri. Pe mine m-a convins un singur lucru, care e şi cel mai important. Atunci când doamna Dăncilă m-a chemat să îmi facă propunerea, mi-a spus 'Liviu, ai o singură misiune imedată, sa ştergi toate blaturile şi înţelegerile transpartinice ale PSD-ului la Cluj, tot ce a împiedicat acest partid să respire”, a declarat Liviu Alexa după numire, conform site-ului Ziua de Cluj.
Potrivit unei note de informare a Autorității Electorale Permanente, după controlul efectuat la PSD, partidul a plătit în 2017 și 2018 sume importante de bani unor firme care au legătură cu jurnaliști, în mod direct sau indirect. Datele despre firmele indicate provin din surse deschise, publicate în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit documentelor, Pagina Ciudatului SRL, care aparţine jurnalistului Alexa Liviu Doru Alin şi Budean Adriana-Liliana, a încasat în 2018 suma de 1.293.000 de lei de la PSD, scrie G4Media.ro. Cei doi editează publicaţia Ziardecluj.ro.
Într-o emisiune la Antena 3, din mai 2019, Liviu Dragnea îl lăuda pe Alexa pentru ”curajul” de a nu se alinia celor care critcă PSD.
”Am citit undeva că și Liviu Alexa, de la Cluj (acesta a acuzat faptul că i-a fost vandalizată mașina – n.r.)… De ce? Pentru că nu s-a aliniat la bătăuși. Nu s-a aliniat să-l pupe în fund pe Iohannis, mă scuzați. E un om din Cluj care are personalitatea lui. Și scrie. Scrie, vorbește, adică are curaj”, susținea Dragnea.