Pe aceeași temă
Basescu a venit la CAB, marti dimineata, pentru a afla daca instanta decide redeschiderea unei cauze privind Referendumul pentru demiterea sa in 2012.
Dosarul in care fostul presedinte era acuzat de “uzurpare de calitati oficiale” a aparut ca urmare a unei plangeri depuse de senatorul liberal Iona Ghise si de juristul Ion Ciochina, cei doi acuzandu-l pe Basescu ca, dupa Referendumul din 2012, si-ar fi reluat ilegal mandatul la Cotroceni, arata Romania Libera.
Initial, dosarul a fost clasat de DIICOT cu o solutie de neincepere a urmaririi penale. Insa decizia a fost contestata de Ciochina, astfel incat ulterior Inalta Curte si-a declinat competenta catre Curtea de Apel Bucuresti. Acolo unde, marti, judecatorii au decis sa nu redeschida dosarul.
Prezent la instanta de judecata, Basescu a declarat ca a exercitat functia de presedinte al Romaniei doar in baza unor decizii emise de Curtea Constitutionala, aratand ca plangerea depusa “nu are legatura cu Constitutia”.
“Eu am exercitat functia de presedinte al Romaniei numai si numai in baza CCR. Ei (Ghise si Ciochina – n.r.) ma acuza ca nu am tinut cont de decizia de suspendare a Parlamentului. Numai ca nu Parlamentul decide acest lucru. Numai CCR valideaza sau invalideaza alegerile. CCR a invalidat Referendumul din 2012 cu precizarea de reluare a activitatii de presedinte. Asta-i viata, asta-i democratia”, a spus fostul presedinte.