Katia Dănilă, directorul ICR Paris, a fost rechemată în ţară, împreună cu directorul său adjunct, Simona Radulescu

Fara Autor | 09.11.2012

Pe aceeași temă

Katia Dănilă, directorul Institutului Cultural Român (ICR) din Paris, şi Simona Rădulescu, directorul adjunct, au fost rechemate de Ministerul Afacerilor Externe în ţară, unde vor primi noi însărcinări, relateaza Mediafax.

Conducerea Institutului Cultural Român de la Paris urmează să fie preluată de Alexandru Dobrescu, în funcţia de director, şi de Ramona Călin, în funcţia de director adjunct.

 

Katia Dănilă a fost demisă din funcţia de director al ICR Paris în luna septembrie, după cum au declarat pentru Mediafax, pe 20 septembrie, reprezentanţii ICR, perioada de preaviz în cazul lor - 45 de zile pentru funcţie de conducere, potrivit Codului Muncii - ajungând la final.

Katia Dănilă, în vârstă de 32 de ani, a fost, la numirea sa în funcţia de director al ICR Paris, cel mai tânăr şef al unei filiale a Institutului Cultural Român. Ea a devenit directorul ICR Paris la jumătatea anului 2009, fiind numită în această funcţie de fosta conducere a ICR Bucureşti, asigurată de Horia-Roman Patapievici. Noua conducere a ICR Bucureşti, asigurată de Andrei Marga, a înlocuit-o pe Katia Dănilă cu Alexandru Dobrescu.

 

Katia Dănilă: Vă rog, domnule Marga, să încetați să proferaţi minciuni!

Directoarea demisă a ICR Paris, Katia Dănilă, a reacţionat, la finele lunii octombrie, printr-o scrisoare deschisă la declaraţiile lui Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român.

Katia Dănilă a remis presei o scrisoare deschisă adresată lui Andrei Marga, pentru că, după cum afirmă ea, nu a reuşit să stabilească nicio comunicare cu preşedintele Institutului Cultural Român, în ciuda mesajelor repetate pe care i le-a transmis. Ea a reacţionat astfel la declaraţiile lui Andrei Marga referitoare la ea şi la activitatea echipei ICR Paris, pe care le consideră neadevărate. „Afirmațiile pe care le faceți despre activitatea echipei pe care o conduc și despre pregătirile pentru Salonul de Carte de la Paris sunt false, denigratoare și prost documentate. Acestea denotă, în cel mai bun caz, o lipsă de cunoaștere a procedurilor și activităților instituției pe care o conduceți sau, dacă nu, o rea credință intenționată", a scris Katia Dănilă.

Ulterior, în 8 noiembrie, într-un mesaj postat pe Facebook, directoarea demisă a ICR Paris a reacţionat din nou la declaraţiile lui Andrei Marga. Katia Dănilă a făcut referire la afirmaţiile de miercuri ale lui Andrei Marga, care a spus printre altele că ICR dintr-o "capitală majoră" a realizat patru acțiuni despre "transhumanță", pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5.000 de euro, expoziții cu "orfanii lui Ceaușescu", cu onorarii de 5.000 de euro, acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș, cu onorarii de peste 13.000 de euro, un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare, cu onorarii de 25.000 de euro.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22