Kelemen Hunor cere un compromis de la USR. În caz contrar, „nu rămâne altceva” decât varianta cu PSD

Redactia | 04.11.2021

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că nu se poate realiza o coaliţie de guvernare fără compromis şi „nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL”.

Pe aceeași temă

Dacă refacerea vechii coaliţii nu se va putea realiza, „nu rămâne altceva” decât varianta cu PSD , care „va cere poziţia de prim-ministru”, spune Hunor.

„Dacă colegii de la PNL au schimbat decizia în Biroul lor Naţional şi au zis că da, sunt deschişi după decizia precedentă, atunci şi USR trebuie să facă o concesie, un compromis. Fără compromis nu se poate. De aceea, eu cred că în momentul în care fiecare mai lasă un pic din aroganţă, din supărare, din orgoliile personale, atunci se poate merge înainte şi e loc de compromis. Coaliţie perfectă nu veţi găsi în această ţară, fiindcă nu se poate o coaliţie perfectă. Va fi nevoie de o coaliţie, indiferent care va fi, şi nu va fi nicio problemă să găsească USR o soluţie de a merge mai departe alături de PNL”, a declarat Kelemen, miercuri, la Antena 3.

El a reiterat că UDMR are ca primă opţiune refacerea coaliţiei cu PNL şi USR.

„Pentru noi, prima opţiune e refacerea, resuscitarea coaliţiei din decembrie. Dacă nu merge, e musai să găseşti o formulă de guvernare şi atunci nu rămâne altceva decât să încerci cu PSD, dar acest lucru înseamnă că PSD va cere poziţia de prim-ministru (...) pentru că are mai multe mandate decât au PNL şi UDMR împreună”, a adăugat liderul Uniunii, potrivit Agerpres.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22