Pe aceeași temă
Kelemen Hunor a fost reales, vineri, în funcția președinte al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), el fiind singurul candidat pentru funcția respectivă.
În discursul său, Hunor a spus că ă în afara Uniunii nu există nicio alternativă în domeniul reprezentării etnice: "Trebuie să-i ascultăm și să-i înțelegem și pe cei care nu au încredere în noi, sau care doar acum își caută o structură de încredere, care să-i reprezinte. Știm și suntem conștienți că în afara Uniunii nu există nicio alternativă în domeniul reprezentării etnice. Dar schimbarea nu depinde decât de noi. Trebuie să fim credibili și atractivi din punct de vedere politic, să trezim încredere. Și noi trebuie să ne schimbăm, căci lumea din jurul nostru se schimbă și ea", a decarat președintele UDMR, citat de Agerpres.
La Congresul UDMR, desfășurat vineri, la Cluj, Hunor s-a solidarizat cu deputatul Marko Attila, sustinând ca se teme de o posibila renationalizare a bunurilor in Romania.
“Constatam ca persoanele care au aplicat cu buna credinta legea sunt pedepsite”, a spus Hunor, citat de Romania libera.
“Sa fie clar”, a continuat liderul UDMR, “credem in continuare in nevinovatia lui Marko Attila si suntem intru totul solidari cu el. Marko Attila si-a desfasurat activitatea ani la randul in interesul comunitatii maghiare”, a mai spus Hunor.