Kiev: Protestatarii se mobilizeaza din nou, in pofida adoptarii noilor legi impotriva manifestatiilor

F.m. | 19.01.2014

Pe aceeași temă

Opozantii pro-europeni ucraineni isi intareau sambata baricadele la Kiev, cu o zi inainte de o noua manifestatie, sfidandu-l pe presedintele Viktor Ianukovici, care a decis, in acest context tensionat, sa nu participe la Forumul Economic Mondial de la Davos. Ianukovici, confruntat de aproape doua luni cu o ampla miscare de contestare, a promulgat vineri seara o serie de noi legi care intaresc sanctiunile impotriva manifestantilor, legi considerate represive de catre opozitie si condamnate de catre Occident, informeaza hotnews.ro.

Insa, departe de a se arata intimidati, protestatarii care ocupa Piata Independentei din centrul capitalei ucrainene si-au intarit baricadele cu sarma ghimpata in noaptea de vineri spre sambata, iar sambata dimineata s-au strans la fata locului in numar de cateva sute, informeaza agentia franceza de presa.

"Revenim la stalinism. Cand vor fi puse in aplicare aceste legi, situatia din Ucraina va fi mai rea decat cea din Rusia sau din Belarus", a declarat unul dintre manifestanti, Leonid Tertisni. "Insa aceste legi nu ne intimideaza, ele nu au facut decat sa mobilizeze si mai mult oamenii. Protestele vor continua", a dat asigurari acesta.

Liderii opozitiei ucrainene fac apel la o noua manifestatie de amploare, duminica la ora 10.00 GMT, a opta de la inceputul miscarii de contestare.

In acest context, Viktor Ianukovici a decis sa nu participe la Forumul Economic Mondial de la Davos, in Elvetia, care va incepe miercuri. In schimb, presedintele ucrainean va fi reprezentat la forum de premierul sau, Mikola Azarov.

"Presedintele nu va merge la Davos. El va ramane in Ucraina", a declarat sambata, pentru France Presse, o sursa din administratia prezidentiala.

Semn al profundei crize pe care o traverseaza puterea din Ucraina, Ianukovici l-a concediat vineri seara pe seful administratiei prezidentiale, Serghei Liovoskin. Acesta din urma isi inaintase demisia dupa dispersarea violenta a unei manifestatii in Piata Independentei, la sfarsitul lui noiembrie, insa presedintele ucrainean o refuzase.

Miscarea de contestare a regimului ucrainean a inceput la sfarsitul lui noiembrie, atunci cand Ianukovici a refuzat sa semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeana, in favoarea unei apropieri de Moscova.

 

Sursa: hotnews.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22