Klaus Iohannis: Am cerut ministrului Sănătății un proiect de reformă pentru sistemul de sănătate

Redactia | 29.01.2021

Președintele Klaus Iohannis a felicitat forțele de intervenție pentru reacția în cazul incendiului de la Institutul Matei Balș și a anunțat că e nevoie de o reformă radicală în sistemul de sănătate.

Pe aceeași temă

Declarațiile președintelui Iohannis

  • O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineață. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici, în saloane, le doresc însănătoșire grabnică. Ei au fost transportați la alte spitale, unde vor fi tratați corespunzător.

  • Am discutat, încă de când au fost anunțate forțele de intervenție, în permanență cu cei care au condus intervenția și, până în momentul de față, am primit toate datele, care sunt certe, despre intervenție.

  • A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu. Totuși, țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției aici, la acest incendiu groaznic.

  • Este foarte clar că trebuie rapid trase niște concluzii și venit cu soluții. Situația se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamț, avem acum aici, la „Balș”, această tragedie, au fost incendii mai mici la alte spitale și, cu siguranță, motivele sunt diverse, ele sunt anchetate și anchetele vor scoate, fără îndoială, la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat și vinovații vor fi sancționați.

  • Însă, după părerea mea, problema este mult mai amplă. După părerea mea, aici avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România și am solicitat noului ministru al Sănătății – și la discuția pe care am avut-o acum câteva săptămâni, și astăzi din nou – să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România și aștept cât de curând primele idei, pentru a putea demara această reformă.

  • Nu vreau să închei scurta mea intervenție înainte de a spune ceva despre persoanele care în aceste săptămâni, luni, au fost și rămân eroii mei – medicii, asistentele, întregul personal. Ei au depus eforturi supraomenești, au lucrat până la epuizare, lucrează de un an de zile în condiții de stres extrem, în condiții foarte complicate, cu personal prea puțin și îmi exprim, și cu această ocazie, care este o ocazie tristă, dar îmi exprim admirația pentru toți medicii și tot personalul medical, și din spitalele COVID, și din centrele de vaccinare, și din toate unitățile medicale din România.

  • Tot ce merită ei sunt laude și încurajări, dar, pentru cei care administrează sistemul, repet: este nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate publică, fiindcă astfel de lucruri nu trebuie să se repete!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22