Klaus Iohannis: Băsescu mă va susţine în turul 2

P.c. | 16.09.2014

Pe aceeași temă

Klaus Iohannis, preşedintele PNL, l-a contrazis pe Traian Băsescu spunand că fuziunea dintre PNL şi PDL se va realiza indiferent de rezultatul alegerilor, desi Basescu afirmase ca Iohannis va uita de PDL daca va castiga alegerile Iohannis a mai spus ca Basescu îl va susţine în turul al doilea al prezidenţialelor, deoarece este un om de dreapta, relateaza Mediafax.

 

Întrebat, la TVR, dacă speră ca Traian Băsescu să-l susţină în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Iohannis a răspuns: "Da, eu cred că mă va susţine în turul doi, nu văd de ce nu. Acum, indiferent ce s-ar spune despre Traian Băsescu, nu cred că cineva îl bănuieşte de a fi politician de stânga. Este clar un politician de dreapta, şi atunci mi se pare absolut natural să voteze candidatul de dreapta".

 

Liderul PNL a ţinut să contrazică, însă, scenariul enunţat de şeful statului conform căruia fuziunea PNL-PDL nu va fi dusă la capăt. "Ceea ce facem noi este un proiect pentru viitorul României, care nu se face nici pentru Traian Băsescu, nici împotriva lui Traian Băsescu, se face fără Traian Băsescu (...) Fuziunea este încheiată, parcursul politic este încheiat, au avut loc trei congrese care au consfinţit fuziunea, actele au fost înaintate la Tribunal. Practic, noi acum candidăm pe ACL fiindcă fuziunea încă nu este înregistrată în Registrul partidelor, dar ea este ireversibilă", a spus Iohannis.

 

CITITI SI: DNA începe URMĂRIREA PENALĂ în cazul plângerii lui Klaus IOHANNIS privind OUG 55/2014 care a facut posibila MIGRAŢIA aleşilor locali

 

El a precizat că fuziunea va fi realizată chiar şi în cazul în care va pierde alegerile prezidenţiale.

 

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, că el crede că după alegerile prezidenţiale, indiferent dacă Klaus Iohannis va câştiga sau nu, se va face o fuziune PDL-PMP, el susţinând că Vasile Blaga că a făcut o mare greşeală când s-a aliat cu liberalii, în loc să facă o alianţă cu PMP, FC şi ţărăniştii.

 

Băsescu a declarat, la postul B1 Tv, că "Vasile Blaga se simte bine aproape de PSD, iar liberalii acolo or să îl ducă". "Vasile Blaga mi-a fost aproape atâta timp cât am avut mari succese, să nu vă gândiţi că ... Nu cred că Vasile Blaga nu se gândeşte, a doua zi, dacă Iohannis iese preşedinte, sau ce se întâmplă, a doua zi, dacă Iohannis nu iese preşedinte. Pe cine credeţi că o să mai intereseze ce face PDL? Se vor face şi de râs, că s-au dus, au cedat şi numele şi palmaresul", a susţinut Băsescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22