Pe aceeași temă
Șeful statului a insistat că persoanele peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile în actualul context și le-a cerut românilor să le lase pe acestea să-și facă cumpărăturile necesare în intervalul 11-13.
„Trebuie să reușim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Haideți să-i protejăm pe pensionarii noștri”, a spus el.
Totodată, Iohannis a afirmat că materialele de protecție se găsesc foarte greu, nu doar în România, ci în întreaga lume.
„Am aflat astăzi (luni - n.red.) că deja există producători de ai noști care s-au reprofilat, care vor produce măști, alții vor produce halate de protecție pentru medici, alții deja încep să lucreze la materiale mai complicate, de exemplu la ventilatoare, care sunt absolut necesare pentru secțiile de urgență. În acest fel, ne ocupă și acest segment și cu această ocazie mă adresez antreprenorilor noștri: fiți proactivi, veniți cu idei către gurvenanți, fiindcă suntem interesați să promovăm produse românești în această perioadă cu precădere. Este o oportuniatte foarte bună pentru mediul românesc. Avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate”, a spus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, după şedinţa cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri, că ne apropiem de scenariul patru, având în vedere că România se aproprie să înregistreze 2000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. El a reluat apelul către români să respecte indicaţiile autorităţilor, precizând că autoritățile și-au făcut treaba.
„Din păcate, astăzi, în România, avem aproape 2.000 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Dragi români, este mult. Este deja foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine ca să îngrădim răspândirea virusului. Este nevoie să respectăm mai bine și mai mult indicațiile autorităților. Nu uitați, nu vă întâlniți cu alte persoane, iar dacă este obligatoriu să vă întâlniți, evitați orice contact fizic! Nu vă dați mâna! Nu vă îmbrățișați! Stați la distanță unii de alții! Trebuie să reușim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Trebuie să reușim împreună mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile. Iar cei mai vulnerabili sunt, după ne spun medicii și experții, persoanele peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare. Acum depinde de noi, de noi toți să le respectăm! În acest fel vă rog pe toți să-i protejăm din categoriile vulnerabile! Haideți să-i protejăm pe cei peste 65 de ani! Haideți să îi protejăm pe pensionarii noștri! S-a stabilit un interval, între 11:00 și 13:00 în fiecare zi. Cei peste 65 de ani pot ieși din casă să-și facă aprovizionarea. Haideți să lăsăm acest interval doar lor! Comercianții au primit indicații de la autorități să servească în acest interval persoanele care în alt interval nu pot ieși din casă. Așadar, dragi români, lăsați între 11:00 și 13:00 pensionarii să-și facă aprovizionarea! Noi avem tot restul zilei la dispoziție ca să o facem”, a fost apelul lui Iohannis de la Cotroceni.